INTERVIU | Mircea Rednic neagă contactul cu FRF și mulțumește Cerului că am scăpat de Pițurcă, dar crede că lucrurile au degenerat: „Nașii își propun finii, oficialii – prietenii. Contra și Moldovan nu sunt copți”
Mircea Rednic (52 de ani), antrenorul român liber de contract al cărui nume a fost adesea pomenit în ultimele zile ca fiind în cărți pentru echipa națională, neagă orice contact cu Federația Română de Fotbal și emite, într-un interviu acordat ProSport, o serie de considerații foarte interesante. Rednic spune că Anghel Iordănescu ar fi fost cel mai potrivit înlocuitor al lui Victor Pițurcă pentru că „nu poți să pui un selecționer doar așa, că nu este unul”, trimite săgeți către federație, sugerând faptul că propunerile se fac pe baza relațiilor, și crede că mulți dintre cei aflați pe lista posibililor antrenori ai naționalei pun mai presus de orice banii.
„O să avem un nou selecționer până la sfârșitul acestei săptămâni”, anunța Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal în cadrul unei conferințe de presă, ultima pentru Victor Pițurcă înainte de plecarea în Arabia Saudită, la Al Ittihad. Au fost vehiculați până în momentul de față zeci de posibili înlocuitori ai lui Pițurcă. Printre nume precum Olăroiu, Dan Petrescu, Mircea Lucescu, Boloni și Iordănescu, și-au făcut loc și Contra, Moldovan și Rednic. Cel din urmă, contactat de ProSport, a negat orice contact cu actuala conducere a federației.
Liber de contract, Rednic a vorbit despre anomaliile din această perioadă, dar și despre Răzvan Burleanu, actualul președinte de la Casa Fotbalului. Fostul antrenor al lui Rapid, Dinamo, Astra, Petrolul și CFR Cluj a dezvăluit și reacția pe care a avut-o la aflarea veștii că Pițurcă a părăsit echipa națională și a semnat cu Al Ittihad.
Rednic a vorbit deschis cu reporterii ProSport despre situația de la națională, una complicată de plecarea selecționerului după meciul de la Helsinki al României
„Nașii își propun finii, dar când se trage linie, toți pun banii înainte de toate”
ProSport: Domnule Rednic, au apărut informații conform cărora oficialii Federației Române de Fotbal v-au contactat pentru a vă propune postul de selecționer. Este adevărat?
Mircea Rednic: Nu, absolut deloc. Nu m-a sunat nimeni de la federație. Sunt flatat de faptul că diverși oameni din fotbalul românesc mă consideră potrivit pentru postul de selecționer, mi se pare normal acest lucru, dat fiind faptul că am avut rezultate atât în țară, cât și în străinătate. E o onoare pentru mine să îmi fie vehiculat numele, dar nu este nimic adevărat.
Dintre toți tehnicienii vehiculați în ultimele zile, care vi se pare cel mai potrivit pentru a fi antrenorul naționalei?
Ce se întâmplă acum e o nebunie. Nașii își propun finii, oficialii pe cei mai buni prieteni, dar când se trage linie, toți pun banii înainte de toate. Când este vorba despre națională, păi, vii cu bani de acasă, nu strâmbi din nas și vorbești despre clauze de reziliere sau îți exprimi dorințele legate de salariu, staff sau mai știu eu ce. Trebuie să vrei să vii! Eu, spre exemplu, mi-am dorit dintotdeauna să antrenez Standard Liege. Când am primit oferta, am renunțat la tot, eram dispus să dau și ultimii bani din buzunar pentru a fi lăsat să plec.
Vi se pare Anghel Iordănescu o variantă bună? Fie el și ca interimar…
Ce face federația acum… Nu mă bag. Dar nu poți să pui un selecționer doar așa, pentru că nu este unul. Contra și Moldovan sunt la început, nu sunt copți. Ai nevoie de cineva cu experiență, pentru că nu putem să vorbim încă despre calificarea la Campionatul European din 2016. Grecia nu va rămâne așa. Iar Ungaria, ușor, dar sigur, începe să strângă puncte. Cred că e nevoie de Iordănescu, fie și pentru un meci, cel împotriva Irlandei de Nord.
Nu înțeleg de ce numele lui Ioan Andone nu apare pe lista posibililor selecționeri. Pe oriunde a fost, a avut rezultate, a luat titluri. Mă depășește situația.
Mircea Rednic, fost antrenor Gent
„Bine că a plecat Pițurcă! Un singur sfat am pentru Burleanu”
V-a surprins plecarea lui Pițurcă de la națională?
Bine că a plecat! Am ajuns să ne chinuim cu orice națională, nu mai există nicio diferență între noi și adversarii cei mai slabi. Stăm în teren, ne apărăm și așteptăm să greșească celălalt. Avem calitate în lot, trebuie să începem să mai și jucăm. Pițurcă a avut rezultate, dar jocul practicat cu el pe banca tehnică a lăsat mult de dorit. Am fost dominați și de finlandezi, și de unguri. Prima repriză din meciul cu Ungaria, când am și condus, a fost cea mai bună făcută de România în ultimul mandat al lui Pițurcă. În rest…
Cum vi se pare noua conducere a Federației Române de Fotbal, cu Răzvan Burleanu președinte?
Când era Mircea Sandu acolo, îl voiam plecat. Acum, când e Burleanu, îl regretăm. E de puțin timp la FRF, cred că trebuie să avem răbdare cu el. E tânăr, dar așa era și Mircea Sandu când a ajuns la Casa Fotbalului. Un singur sfat am pentru Burleanu: să își ia lângă el oameni cu experiență în fotbal. Asta pare că îi lipsește și se vede.