INTERVIU | Un an cu Răzvan Burleanu. Ce își reproșează președintele FRF și ce părere are despre deficitul financiar de 4,4 milioane de euro: „Nu avem probleme”. Dacă ar putea da timpul înapoi, tot l-ar lăsa pe Pițurcă să plece fără să plătească clauza | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze
  • Răzvan Burleanu a acceptat invitația ProSport de a discuta despre primul său an în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal.
  • Acesta a vorbit deschis despre greșelile pe care le-a făcut în primele 12 luni de mandat, dar și despre conflictul cu Gheorghe Hagi, început la puțin timp de la alegerile din urmă cu un an: „I-am dat mesaj de ziua lui”, a dezvăluit Burleanu.
  • Care sunt sentimentele sale față de Mircea Sandu? Sau ce părere are despre faptul că federația are un deficit financiar de aproape 4,5 milioane de euro în primul său an de mandat? Aflați mai jos, în interviul acordat.

5 martie 2014. La sediul Federației Române de Fotbal încep să apară membrii Adunării Generale. E primăvară, dar doar în teorie. Sunt alegeri pentru ocuparea celei mai importante funcții de la „Casa Fotbalului”, dar mulți dintre cei veniți din cele mai îndepărtate orașe ale țării nu știu pe cine să aleagă. Gică Popescu tocmai a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare în cazul „Dosarul Transferurilor”, iar după 24 de ani de așa zisă „domnie” a lui Mircea Sandu, cinci candidați râvnesc la biroul de la etajul doi al federației: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian, Marcel Pușcaș, Sorin Răducanu și Răzvan Burleanu.

Câștigător, în mod surprinzător, a fost cel caracterizat de fostul președinte FRF în nenumărate rânduri drept „minicandidat”, din cauza faptului că venea la „Casa Fotbalului” din calitate de președinte al Federației Române de Minifotbal: „Prefer așa, decât >. Fotbalul românesc a ajuns la sapă de lemn în mandatul său”, a replicat Răzvan Burleanu. Așa a început totul.


Răzvan Burleanu, la alegerile de anul trecut, atunci când a ajuns în turul doi alături de Vasile Avram, pe care l-a învins categoric, devenind astfel președintele Federației Române de Fotbal

5  martie 2015. Au trecut 12 luni de la alegeri, iar Federația Română de Fotbal pare total schimbată. Oameni noi, proiecte asemenea. Nu mai este Victor Pițurcă la națională, a plecat în Arabia Saudită și nu a plătit clauza de reziliere de 500.000 de euro, astfel că DNA s-a sesizat și a început o anchetă în acest sens. Gică Hagi refuză să mai vină la meciurile naționalei după ce s-a certat cu Răzvan Burleanu, iar Didi Prodan nu scapă ocazia de a-l critica pe cel care l-a dat afară din sediul federației folosindu-se de ajutorul firmei de securitate.

Mircea Sandu și-a dat demisia din funcția de președinte de onoare al FRF și nu mai are loc nici în Comitetul Executiv al UEFA, iar atunci când vine vorba de reușite, Burleanu își asumă organizarea unor meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 și încă ține discursuri lungi despre centrele de copii și juniori care doar pe hârtie au căpătat formă. Un an mai târziu, deficitul financiar este de aproape 4,5 milioane de euro, iar sponsorii nu par să se înghesuie să-și atașeze imaginea cu cea a naționalei și a federației. Doar Bergenbier a revenit, atunci când Timișoreana a decis să nu își mai prelungească înțelegerea cu FRF:

„Cred că lui Burleanu i-a trecut anul, și-a făcut rodajul și trebuie de acum să fie mult mai implicat, să fie un adevărat președinte de federație. Cred că a fost îndrumat greșit în unele privințe”, a declarat pentru ProSport Adrian Porumboiu, fostul finanțator al Vaslului, atunci când a fost întrebat despre cele 12 luni petrecute de Răzvan Burleanu la sediul Federației Române de Fotbal.


Oamenii din fotbal așteaptă ca Răzvan Burleanu să facă anul viitor schimbări vizibile în sportul românesc. Rămâne de văzut ce lucruri va reuși președintele FRF să facă

„Nu cred că am comis erori fundamentale în acest an”

ProSport: Sunteți președintele Federației Române de Fotbal de un an. Cum ați descrie ultimele 12 luni?
Răzvan Burleanu: Intense, spectaculoase, rodnice. Au fost parcă 12 campanii de calificare distincte, cu obiective specifice și provocări diferite. Am câștigat o echipă grozavă, am îndeplinit cu succes peste 100 de acțiuni, dacă e să analizez rapoartele de activitate ale tuturor departamentelor din Federația Română de Fotbal.

Cum v-a afectat viața personală numirea la conducerea „Casei Fotbalului”? Cât de des auziți faptul că nu aveți timpul liber de dinainte de 5 martie 2014?
De multă vreme timpul meu liber nu se mai confundă, nici măcar pe jumătate, cu viața personală. După 5 martie 2014 aș spune că m-am dedicat aproape în totalitate acestei misiuni. Nu aud atât de des faptul că nu prea am timp liber, cât simt acest lucru. Însă nu există vreo urmă de regret. Sunt foarte dedicat acestui proiect în care cred foarte mult.

Care este cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o în ultimele 12 luni?
Nu cred că am comis erori fundamentale în acest an. Poate că au fost doar ezitări inerente oricărui început care se dorește a fundamenta un proces de transformare radicală și de a fixa un cadru nou, eficient, pentru o instituție precum Federația Română de Fotbal.

Dar lucrul cu care vă mândriți cel mai mult de la alegeri?
Nu sunt mândru, doar bucuros că deciziile noastre s-au dovedit eficiente. Poate cel mai mult pentru că am reușit să gestionăm situația echipei naționale în mod aproape perfect, am știut să continuăm cu Victor Pițurcă și am obținut aproape maximum de la capitolul puncte în calificările pentru Euro 2016. Apoi, am găsit soluția ideală, după cum s-a dovedit până acum, pentru staff-ul tehnic. Sunt încântat, în aceeași măsură, că am reușit să construiesc o echipă în care se regăsesc profesioniști din domenii diferite și că aceștia funcționează ca o echipă veritabilă, fiecare dintre ei dovedindu-și profesionalismul prin atingerea de obiective.


Hagi a promis să nu mai vină la niciun meci al naționalei până când Gică Popescu, cumnatul său, nu va ieși din închisoare. Nici conflictul cu Burleanu nu a ajutat la relația dintre „Rege” și federali

„Îl prețuiesc pe Hagi, dar nu au existat momente să se nască o relație personală”

V-ați făcut un obiectiv din a înțelege și a cunoaște mai bine fotbalul pe care îl conduceți? Dincolo de aspecte de ordin tehnico-tactic, ne referim la evitarea unor episoade precum cel în care nu ați știut componența echipei naționale care a participat la Campionatul Mondial din 1994.
Înțeleg perfect fotbalul românesc. Dacă vă referiți la cunoașterea istoriei fotbalului nostru, e un proces continuu pentru aproape oricine. Am fost votat președinte al Federației Române de Fotbal pentru a reforma, a construi și a obține performanță, instituțională și sportivă. Nu îmi doresc să devin un statistician sau un istoric al fotbalului nostru care să-și probeze live cunoștințele. Sunt sigur că nimeni din cei care doresc dezvoltarea fotbalului românesc nu își dorește acest lucru! Îmi doresc să fiu președintele competent și dedicat al prezentului și viitorului pentru fotbalul românesc.

Veți încerca în viitor o apropiere, în scopul îmbunătățirii imaginii, de Gică Hagi?
Îl prețuiesc foarte mult pe Gheorghe Hagi, în calitate de fost fotbalist, îl apreciez în mod deosebit pentru cum se dăruiește total spre a dezvolta viitorul fotbalului nostru. Noi nu am fost apropiați pentru că am avut un parcurs profesional diferit și pentru că, ulterior, nu au existat prea multe momente, pur și simplu, în care să se nască o relație personală apropiată. Dar prețuirea și respectul meu rămân intacte.
În ce mă privește, relațiile mele personale nu s-au construit de dragul imaginii. Apropiații mei sunt oameni cu care am valori, principii sau hobby-uri comune. Acestea ne apropie, nu gândul că ne facem imagine unul pe seama celuilalt. Nu împărtășesc acest mod de a trăi și de a lucra.

I-ați transmis lui Hagi vreun mesaj de ziua acestuia? A împlinit 50 de ani în februarie…
Sigur că da.


Așa arată o cameră la Mardan Palace, unde a stat selecționata divizionară în cantonamentul din Antalya. Luxul a fost ca la el acasă pentru Iordănescu și staff-ul său

Naționala a stat la un hotel tapetat cu aur: „Fiecare leu e cheltuit cu maximă responsabilitate”

Care este omul de fotbal care v-a ajutat cu cele mai multe sfaturi în acest prim an de conducere FRF?
Vă pot mărturisi că sunt foarte mulți jucători în activitate, foști mari jucători, antrenori, conducători de club, investitori în fotbal, jurnaliști din presa sportivă, descoperitori de talente, manageri în fotbal… Chiar nu m-am gândit la nivel cantitativ, care dintre ei mi-a oferit cele mai multe sfaturi. Mă bucur de fiecare sugestie constructivă, ele vin aproape în fiecare zi de la reprezentanți ai fotbalului din eșaloanele inferioare, de la nivel de AJF-uri, fin futsal, fotbal feminin sau dinspre cluburile de copii și juniori.

Nu credeți că, în contextul dezastrului financiar din fotbalul românesc, echipa națională a României trebuia să evite efectuarea cantonamentului de iarnă la Mardan Palace, hotel recunoscut pentru opulență, în special „tapetării” cu foițe de aur a pereților și a elementelor de decor?
Vă asigur că fiecare leu e cheltuit cu maximă responsabilitate în Federația Română de Fotbal, iar cantonamentul echipei naționale din Turcia a reprezentat din punct de vedere financiar un pachet foarte avantajos. Și chiar vă pot exemplifica foarte pe scurt: astfel, dacă am fi ales un alt hotel din regiune, ar fi trebuit să plătim terenurile de antrenament și stadionului unde am jucat cele trei meciuri, iar implicit costul ar fi fost mult mai mare. Mai mult, această acțiune s-a încadrat în bugetul prevăzut, fiecare departament din FRF având un buget previzionat pentru 2015.
Chiar cred că mergem mult prea departe alăturând aceste două realități.


Victor Pițurcă a plecat de la federație fără să plătească o clauză de 500.000 de euro, reușind să-l păcălească pe Burleanu

„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, tot l-aș lăsa pe Pițurcă să plece fără să plătească”

Cum arată o zi de președinte al Federației Române de Fotbal?
Cred că seamănă foarte mult cu finala unei competiții. Fiecare zi! „Adversarii” sunt tocmai obiectivele pe care ni le propunem de cele mai multe ori, această partidă depășește timpul regulamentar (râde).

Credeți că ați mai fi reușit să atrageți majoritatea voturilor la alegeri dacă Gică Popescu nu era condamnat în „Dosarul Transferurilor”?
Sunt încredințat că membrii familiei fotbalului care m-au investit cu încrederea lor au îmbrățișat programul meu de candidatură. Pe fondul dezamăgirii și crizei acute existente în fotbalul românesc în martie 2014, nu cred că mai puteam vorbi despre candidaturi „cu numele”, ci de soluții coerente și aplicate. Nu cred că un alt candidat ar fi fost mai dedicat decât sunt eu, astăzi, împreună cu noul management al FRF. În același timp, nu voi intra niciodată în scenarii care pun în discuție libertatea unui om.

Dacă ar fi să dați timpul înapoi, l-ați mai lăsa pe Victor Pițurcă să plece de la federație fără să plătească clauza de reziliere?
Sigur că da, dacă păstrăm contextul sportiv și financiar din acel moment.


Relația dintre Mircea Sandu și Răzvan Burleanu este una deja cunoscută. Cei doi nu pierd niciun moment să se înțepe, fie că este vorba despre o conferință de presă, fie despre un interviu

„Mă bucur că domnul Sandu își concentrează activitatea spre fashion. La fotbal ne-am lămurit”

După 12 luni petrecute la FRF, sunteți tentat să mai candidați și atunci când vi se termină acest mandat?
Dacă am elaborat un Plan Strategic de Dezvoltare a Fotbalului Românesc pe perioada 2015-2020, vă asigur că voi face tot ce ne stă în putință pentru implementarea lui. E vorba de o misiune complexă pe care ne-am asumat-o eu și echipa mea.

De ce v-au influențat criticile lui Mircea Sandu cu privire la vestimentația dumneavoastră? Exemplul cu cravatele negre, la care ați renunțat după ce v-a criticat.
Îmi pare rău că mă văd nevoit să vă contrazic, dar chiar nu am renunțat la nimic din ce spuneți. Mai mult decât atât, chiar nu am în garderobă nicio cravată neagră (râde). Cât despre „influența” domnului Mircea Sandu, mă bucur că acum își concentrează activitatea spre fashion sau cultivarea liliacului, că la fotbal ne-am lămurit.

V-ați simțit vreodată depășit în anumite momente de responsabilitățile pe care le aveți?
Nu.

Dacă ar fi să fiți critic la adresa dumneavoastră, cum v-ați descrie?
Enervant de perseverent și obositor de implicat.

Sărbătoriți în vreun fel împlinirea a un an de mandat la Federația Română de Fotbal?
Nu. Sărbătorile Federației Române de Fotbal trebuie să fie victoriile echipelor naționale.


Răzvan Burleanu este convins de faptul că federația va reuși să se redreseze din punct de vedere financiar, asta deși cifrele nu sunt de partea acestuia și angajaților săi

Deficit de 4,4 milioane de euro, dar nu contează: „FRF nu se confruntă cu probleme financiare”

Care sunt planurile pentru viitorul an și cum vreți să rezolvați problemele financiare cu care se confruntă federația în momentul de față?
Obiectivele Federației Române de Fotbal se regăsesc în Planul Strategic de Dezvoltare a Fotbalului Românesc 2015-2020, document care fi prezentat și în Adunarea Generală a membrilor FRF de la finalul acestei luni. Pentru 2015, calificarea echipei naționale la Euro 2016 e obiectivul strategic principal.
Federația Română de Fotbal nu se confruntă cu probleme financiare, iar acest lucru e demonstrat de o realitate incontestabilă. În martie 2014, se previziona un deficit de aproape 5 milioane de euro, iar noi am reușit să încheiem anul cu un deficit de 4 milioane de euro. Concret, am reușit să câștigăm aproape un milion de euro, în contextul în care cele mai multe contracte prin care se scurgeau resursele financiare aveau termen până la final de an. Tototdată, am încheiat anul 2014 cu 6,7 milioane de euro în conturi. Vă furnizez aceste cifre fiindcă ele sunt mult mai elocvente decât orice interpretare v-aș da eu sau managerul financiar.

Pentru 2015, ne vom asuma un deficit bugetar de maximum 0,5 milioane de euro, cu mențiunea că vom continua să acționăm în zone de inovație și de premieră, astfel încât în 2016, FRF să poată intra pe un surplus financiar.
Mai mult decât atât, cei care vorbesc de „probleme financiare” sunt tocmai cei care au contribuit la această moștenire. Prin urmare, dacă nu aș fi intervenit direct și puternic în zona de eficientizare a cheltuielilor, da, federația ar fi avut de suferit. Sincer, și eu mi-aș fi dorit să îmi pot dedica resursele de timp și energie mai mult spre zone de dezvoltare, dar pe fondul acestei moșteniri (vă recomand să parcurgeți rapoartele de audit ale FRF), chiar cred că am făcut lucruri formidabile.


Nu am pus niciodată, în viața mea, un bilet la pariuri. Nu, niciodată.
Răzvan Burleanu, președinte FRF



Aceasta este cartea pe care președintele Federației Române de Fotbal a citit-o și o recomandă pentru principiile aplicabile în viață

„Scaunul îl părăsesc oricând, dar nu aș renunța pentru nimic în lume la misiune”

Ce ofertă v-ar convinge să părăsiți scaunul de președinte de la „Casa Fotbalului”?
Ei, scaunul îl părăsesc oricând, nu sunt eu omul care să țin de el (râde). Serios vorbind, dacă vorbim de oferte, nu sunt în postura de a renunța pentru nimic în lumea la misiunea pe care mi-am asumat-o. Ar însemna să renunț la principiile și valorile echipei pe care am construit-o și să mă îndepărtez de toată încrederea suporterilor că fotbalul românesc va reveni în elită. Vă rog să rețineți această declarație pentru viitor.

Care a fost ultima carte citită de dumneavoastră și de ce ați recomanda-o și altora?
Blue Ocean Strategy. O recomand pentru că oferă o perspectivă spectaculoasă și inedită asupra modului în care poți să te poziționezi, oricare ar fi domeniul care te interesează: prin crearea unui spațiu și nu prin confruntare directă cu potențialii competitori. Dincolo de strategie, cred că dezvoltă principii aplicabile în viață. Prefer să devin cel mai bun în ceea ce fac, decât să pierd timpul și energia cu aceia care încearcă să-mi spună că nu fi așa tocmai în timp ce eu muncesc pentru asta.

Vă atrage politica? Mulți vă văd excelând într-o carieră de acest fel.
Sunt interesat să descopăr, să învăț, să folosesc ce e util și bun din fiecare domeniu. Sunt atras de politică în aceeași măsură în care sunt atras și de literatură. Nu sunt atras, acum, în niciun caz, în sensul unei cariere personale.

Ce întrebare ați dorit să vă pună cei din presa sportivă din România, dar nu ați primit-o niciodată?
Stiu sigur ce întrebări nu aș vrea să aud (râde). Mă refer la „invitațiile” de a comenta subiect insignifiante, de tipul >, abordări care nici măcar nu au semnul întrebării la final. Cred că mi-aș dori să fiu întrebat >.


Un an cu Răzvan Burleanu la FRF. Realizările și greșelile au fost și probabil că vor fi comentate pe larg și în următoarea perioadă.

Publicat: 05 03. 2015, 08:21
Actualizat: 05 03. 2015, 16:59