Pe 24 februarie, cu aproape două săptămâni înainte de Adunarea Generală în cadrul căreia a fost votat un nou președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a prezentat o parte dintre membrii care compuneau echipa sa. Printre ei, Zoltan Kovacs. Numele acestuia a surprins, mai ales că au fost puse la dispoziția mass-media foarte puține informații legate de activitatea celui pe care Burleanu avea să îl numească în funcția de director tehnic al FRF. Mai exact, belgianul de origine croată urma să se ocupe de dezvoltarea fotbalului juvenil, de naționalele de juniori, de fotbalul feminin și de cel practicat pe plajă. Surpriza și mai mare a fost aceea că Zoltan Kovacs urma să îl aibă în subordine pe nimeni altul decât Anghel Iordănescu. „Din punctul meu de vedere nu am nimic împotrivă, sper să fie în interesul fotbalului, pentru că este vorba de dezvoltarea sportivă la nivelul copiilor și juniorilor. Chiar îmi dă o mână de ajutor, pentru că nu sunt specialist în astfel de probleme”, declara fostul selecționer al României în urmă cu mai puțin de două luni, când începuse mandatul belgianului care fusese instructor UEFA și ocupase poziții similare celei din FRF în Ungaria și în Belgia. Kovcas, pe care Burleanu nu pregetă să-l laude ca fiind „un profesionist adevărat”, vorbește în interviul acordat ProSport despre neregulile pe care le-a găsit în sectorul juvenil românesc și dezvăluie ce are de gând să schimbe. Zâmbitor și relaxat, belgianul în vârstă de 59 de ani nu s-a ferit să abordeze subiecte pe care, în mod normal, le-ar fi ocolit. „Eu sunt un om sincer. Dacă nu îmi convine ceva, o spun. Nu pot să fiu altfel”, a început acesta interviul. Continuarea, în rândurile de mai jos.
„Sper să pot ajuta fotbalul românesc”
ProSport: Cine este Zoltan Kovacs? Nu de alta, dar ați fost o reală surpriză în organigrama noii conduceri a Federației Române de Fotbal. Zoltan Kovacs: Nu îmi place să vorbesc despre mine, îmi place mult să vorbesc despre proiectele mele, dar o să răspund la întrebare, că nu e frumos să nu răspund. M-am născut în Croația, acolo unde am stat vreme de doi ani, după care familia mea s-a mutat în Belgia. În urmă cu puțin timp, am primit un telefon și am fost chemat în Ungaria pentru a pune umărul la evoluția fotbalului maghiar. Mi-am dat demisia destul de repede, pentru că nu am găsit acolo ce voiam, nu exista o mentalitate bună. Apoi am fost sunat de Răzvan Burleanu, care mi-a propus să fac parte din ceea ce el a numit, la vremea respectivă, a fi „un proiect mare”. Asta mi-a trezit interesul. Sper să pot ajuta fotbalul românesc. Nu doar eu, ci întreaga echipă care este acum la Federația Română de Fotbal. Trebuie să lucrăm împreună pentru a reuși să schimbăm lucrurile. Ce mă bucură pe mine este faptul că văd foarte mult potențial în România. Și nu mă refer aici doar la oamenii din federație, ci la cei cu care am interacționat în deplasările din țară. Iar asta contează pentru mine. Nu de alta, dar am fost atenționat, înainte să vin în România, că degeaba o să mă chinui eu să schimb ceva: >. Dar eu nu asta am găsit. Există foarte multă pasiune legată de domeniul sportiv. Oamenii vor performanță, sunt deschiși la tot ce e nou, ascultă și învață. Cred că am luat o decizie bună atunci când am acceptat oferta lui Răzvan Burleanu.
Care au fost principalele argumente ale președintelui FRF în momentul când v-a convins să veniți în România? Mi s-a părut a fi o provocare. Știți, nivelul fotbalului din Europa de Vest nu a crescut din întâmplare, ci prin muncă, analiză, implementare a anumitor idei. A fost un proces îndelungat pentru ei, au avut nevoie de cel puțin 20 de ani pentru a fi atât de buni cum sunt astăzi. Tocmai de asta nu înțeleg de ce există în România un complex de inferioritate atunci când vine vorba de o comparație între fotbalul de aici și cel de acolo. E nevoie de timp și de răbdare. Lucrurile nu se pot face peste noapte. Și în niciun caz, nu din nimic.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a pus accentul în campanie pe sectorul juvenil și pe importanța dezvoltării lui. Pe blogul său, acesta l-a lăudat pe Kovacs ori de câte ori a avut ocazia, punându-și toate speranțele în ideile și în experiența belgianului
Sunteți de două luni angajat al federației, care vi se par a fi problemele majore cu care se confruntă fotbalul la nivel de copii și juniori? E greu de concluzionat după doar două luni. Am fost aproape peste tot prin țară, din dorința de a-i cunoaște pe oamenii implicați în acest sport, de a descoperi nivelul economic al diferitelor regiuni. Părerea mea este că nu există o bună organizare, nu există unitate între domeniul sportiv și cel politic. Asta înseamnă că ne confruntăm, încă din start, cu două filosofii și cu două seturi de reguli. Încercăm, pe cât posibil, să îi convingem pe reprezentanți de necesitatea de a lucra împreună. Altfel, noi nu putem să redăm fotbalului românesc mândria pe care o avea în urmă cu 20 de ani. Eu am câteva idei, aștept să le propun în cadrul următoarei ședințe. Vreau să introduc reguli noi. Nu e suficient pentru un copil să învețe să atace, apoi să se apere. Nu ajungem nicăieri cu niște principii vechi de când lumea și pământul.
Câștig în România cu mult mai puțin decât o făceam în Belgia sau în Ungaria. Nu salariul m-a tentat pe mine să vin aici, ci planul pe care Răzvan Burleanu mi l-a propus în urmă cu mai bine de două luni. Zoltan Kovacs, director tehnic al FRF pentru dezvoltarea fotbalului
În cât timp o să vedem și rezultate la nivelul juniorilor, nu doar idei și propuneri? Asta depinde numai și numai de oameni. Dacă eu stau mereu în casă, cum pot să mă aștept ca grădina mea să nu fie plină de bălării? Așa e cu toată lumea. Avem nevoie de multe persoane pentru a reuși. Rezultatele vor fi direct proporționale cu efortul care va fi depus în acest proiect. Uite, să îți dau un exemplu. Primim constant propuneri din toată țara pentru posturile de referenți zonali (n.r. – aceștia se vor ocupa cu descoperirea și selectarea jucătorilor talentați). În urmă cu două luni, știi ce mi se spunea? >. Puțin timp mai târziu, toată lumea vrea să fie referent zonal. Așadar, nu visam atunci când am venit cu propunerea. Cum ziceam și la începutul interviului, oamenii de aici pe mine m-au impresionat cu dorința lor de a face parte dintr-un proiect care nu promite rezultate de azi pe mâine.
(întrerupe reporterul care tocmai se pregătea să îi pună următoarea întrebare)
În perioada preistorică, a existat un om care, în timp ce stătea în afara peșterii sale, s-a uitat la lună și a spus următoarele: >. Unul ca el a făcut posibil progresul națiunii. În momentul de față avem nevoie de oameni care să vrea, să poată gândi altfel decât au făcut-o până acum. Am observat cum cei cu care am vorbit erau, și nu exagerez acum, șocați de faptul că există cineva care nu doar promite că vor exista schimbări, ci le și spune câteva dintre ideile pe care vor să le implementeze. Ce înțeleg eu din reacția lor este că nimeni de la federație nu a venit, până acum, cu lucruri concrete la ei. Sunt un om optimist. Peste ani, nu o să se spună despre mine că am mers pe lună, dar sper să fi fost unul dintre cei care s-au uitat pe cer și au făcut în așa fel încât alții au reușit să facă asta.
„Trebuie să colaborăm cu psihologi și fizioterapeuți ca să creștem nivelul fizic al juniorilor”
De ce nu reușesc tinerii fotbaliști români nici ca valoare individuală, nici ca rezultate la nivel de echipă? Ah, ești isteață. Vrei să îmi îndrepți răspunsul spre ceea ce vrei tu (râde). Lăsând asta la o parte, ai dreptate. Totuși, eu nu aș spune că jucătorii noștri sunt foarte buni. Fiecare dintre ei dispune de un potențial foarte mare, atât, dar întrebarea mea este >. Problema este că munca pe care noi le-o propunem aici, în țară, nu este suficientă pentru ei. Trebuie să colaborăm cu psihologi și cu fizioterapeuți pentru a le crește nivelul fizic. De 20 de ani ne concentrăm pe explozie, pe reacție, pe exactitatea paselor. Pentru ce facem asta dacă ei nu pot să ducă la bun sfârșit o partidă? Am văzut un meci al celor de la echipa sub 13 ani. Copii mici, cărora le ajungea mingea până la genunchi. Își doreau mult să câștige, dar atât. Mi se pare că nu le oferim ceea ce trebuie pentru a progresa. Nu putem să ne bazăm doar pe dorința lor și atât.
(întrerupe iar reporterul și este momentul în care vorbește despre prima propunere pe care o are în minte în ceea ce privește dezvoltarea sectorului juvenil)
Cei mici au jucat 11 contra 11 pe un teren de 16 metri. Am putut să observ cu ochiul liber că nu s-a putut pune problema unei continuități în joc. Schimbau două pase, venea centrarea pentru atacant și asta era tot pentru ei. Tocmai de asta o să propun ca de acum înainte să joace 7 contra 7, pe lățimea terenului, nu pe lungimea lui. Desigur, și regulile jocului se vor schimba. De exemplu, portarul nu poate să șuteze mingea, trebuie să o repună cu mâna, un corner nu are voie să fie executat pe sus. Asta voi propune la următoarea ședință. Trebuie să ne antrenăm jucătorii pe terenuri mici, pentru că numai așa îi putem obliga să fie mai rapizi, mai tehnici, mai isteți când vine vorba de a pasa, pentru că mingea poate oricând să ajungă la adversar dacă nu alegi cea mai bună variantă de a o juca. Și ar mai fi una…
Care? S-ar putea să fie dificil de explicat, dar o să încerc să fiu cât mai clar. Atunci când o echipă joacă 4-4-2 împotriva alteia care e adeptă a sistemului 4-3-3, nu există egalitate pe teren, ești rar în situația în care joci 2 contra 2 sau 3 contra 3. Mai degrabă sunt situații de 2 contra 3, 4 contra 3. Mai mult de atât, așa cum este și normal, fiecare echipă încearcă să aibă un număr mai mare de jucători decât adversara ei într-un anumit moment, că atacă sau că se apără. Concepția pe care urmează să ți-o spun este nouă în fotbal, nu o să o mai găsești nicăieri. De ce, la antrenamente, jucătorii practică jocul de 3 contra 3, 4 contra 4 și după aceea se duc la meciuri unde sistemele de joc ale celor două echipe nu au nicio legătură cu ce au făcut ei la ședințele tehnice? Practic, nu îi pregătești pentru realitatea de pe teren cu antrenamentele pe care le faci. Astfel că eu o să propun ca la anumite turnee sau la meciuri amicale să existe trei reprize a câte 20 de minute și ele să arate în felul următor: în prima să joace 6 contra 7, în a doua 7 contra 6, iar în a treia 7 contra 7. Cred că astfel nu se schimbă doar concepția jucătorilor, dar si a antrenorilor. Pentru că altfel vor pregăti ședințele tehnice. Sunt obligați să îi antreneze conform unei realități care va exista pe teren. Și ar mai fi ceva…
Sunt atentă. E posibil ca propunerea asta să creeze ceva probleme, dar nu mă dau la o parte atunci când vine vorba despre asta. Sunt de părere că problemele sunt, de cele mai multe ori, bune. Te obligă să cauți soluții. La un turneu de juniori, cine câștigă titlul de campion? Cei care au, la finalul lui, cele mai multe puncte. Dar poate că la una dintre echipe am un jucător care s-a înălțat deasupra tuturor și la el se duc toate pasele, nu trebuie să depună cine știe ce efort pentru a marca. Câștigi un meci datorită lui, două, trei și gata, ești campion. Dar ce a adus jucătorul respectiv în cadrul turneului și pentru fotbalul românesc? Nimic. Aș vrea ca la anumite turnee să nu mai fie declarată campioană cea care a adunat cele mai multe puncte, ci cea care a jucat cel mai bun fotbal. Trebuie să găsești patru oameni care să compună un juriu și care să ofere un anumit număr de puncte în funcție de criteriile pe care le vom stabili mai târziu, ca de exemplu calitatea paselor, posesie, tehnică. Oferi 10 puncte pentru una, 5 pentru alta și tot așa, iar la final câștigătoare să fie cea care a adunat cele mai multe. Și poate că în urma calculelor, sunt două echipe campioane. Cine știe? Scopul meu în România este să aduc calitate în joc. Nu vreau să implementez asta la nivelul turneelor oficiale, știu că este imposibil asta, ci la amicale.
Trebuie să încetăm să mai pasăm doar de dragul de a face asta. Faci toate astea degeaba dacă nu ești și eficient. Jucătorii tind să paseze doar ca să scape de minge, să nu fie deposedați. Nu e deloc în regulă. Zoltan Kovacs, director tehnic al FRF pentru dezvoltarea fotbalului
În cantonamentul naționalei din Elveția, Anghel Iordănescu și Răzvan Burleanu au stat aproape tot timpul de vorbă. Pentru „Tata” Puiu, sectorul juvenil este un domeniu cu totul nou
„Am o relație profesională foarte bună cu Anghel Iordănescu”
Care sunt calitățile pe care un antrenor de la o echipă de juniori ar trebui să le aibă? Sunt atât de multe… Trebuie să fie un bun pedagog, un bun psiholog, un bun sociolog, să aibă cunoștințe fotbalistice, să fi jucat fotbal, să aibă răbdare, să fie modest, ambițios, să fie tată, să fie un lider, să știe calitățile pe care le are fiecare grupă de vârstă în parte, ce poate să facă, ce nu poate, cât, cum.
Dar știți că noi, în momentul de față, probabil că nu avem niciun antrenor care să îndeplinească toate criteriile pe care le-ați enumerat… Știu, iar asta este o mare problemă pe care o vom rezolva cât mai repede posibil. Va trebui să formăm antrenori. Toate școlile de acest fel vor fi schimbate, toate cursurile. Nu se va mai putea obține licența cu una, cu două. Vor exista materiale didactice noi, materii în plus. E nevoie de calitate și pe banca tehnică, nu doar pe teren. Felul în care un antrenor își conduce elevii se răsfrânge asupra jocului echipei. Și nu ne putem asuma riscuri de acest fel dacă vrem să ieșim puțin din umbra în care suntem momentan.
Care este relația pe care o aveți cu Anghel Iordănescu? (râde) Este o relație profesională foarte bună. De ce să nu fie altfel? Vorbim foarte mult, ne consultăm, mă mai întreabă ce idei am, împreună am stabilit criteriile pentru selecționerii de la naționale. Eu trebuie să colaborez cu toată lumea. Sunt o persoană căreia îi place să lucreze în grup, pentru că nimeni nu deține adevărul suprem sau nu este atât de inteligent încât să le știe pe toate.
Am ajutat un sat din România cu echipamente sportive și cu mingi. A fost inițiativa mea. Am vrut să fac asta pentru că am văzut cât de mult își doreau copiii de acolo să joace fotbal, dar nu beneficiau de absolut nicio condiție pentru a face asta. Am fost impresionat de faptul că în următoarea zi mi-au trimis o poză cu ei la teren, îmbrăcați și gata de antrenament. Zoltan Kovacs, director tehnic al FRF pentru dezvoltarea fotbalului
Cât de important este pentru un jucător să aibă stabilitate financiară în momentul în care se apucă de fotbal? Eu provin dintr-o familie nu săracă, ci foarte săracă. Și cred că în situația mea sunt mulți dintre jucătorii din țară. Nu cred că factorul financiar ar trebui să cântărească atât de mult. Da, trebuie să îți cumperi ghete, echipament, minge. Eu primeam ghete de la prieteni. Cred că importantă este pasiunea. Trebuie să îți placă ceea ce faci, să strângi din dinți și să faci tot posibilul pentru a-ți depăși condiția. Iar asta o faci prin muncă. Iar lucrul care mă îngrijorează acum, printre altele, este că în deplasările pe care le-am făcut prin țară nu am văzut un copil care să bată mingea în fața casei. Acest lucru mă întristează. Ce fac, dacă nu sport?
O ultimă întrebare: ce veți face dacă nu veți obține în România rezultatele pe care doriți să le aveți la nivelul de copii și juniori? Plec în secunda doi dacă o să văd că nu se poate face nimic. Nu sunt omul care să țină de scaun. Dar la asta vreau să ne gândim mai târziu, nu acum. Momentan, sunt omul optimist care vrea să facă lucruri bune aici. Ce va fi, va fi. O să muncesc până când nu o să am ce să îmi reproșez.
Zoltan Kovacs (foto sus)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER