Întreținerea, cazările și biletele de avion ale „tricolorilor” costă pe an mai mult de 9.000 de salarii medii nete lunare!
După ce a ratat calificarea la CM 2010 și are șanse mici de a
merge la CE 2012, prima reprezentativă va beneficia de o creștere
semnificativă a bugetului alocat de FRF.
În 2010, federația a scos din conturi 1,7 milioane de euro pentru
„tricolorii” (foto) lui Răzvan Lucescu. Pentru anul în curs,
prevede o cheltuială aproape dublă, de 3,2 milioane de euro. În
principal, această majorare a cheltuielilor se datorează amicalului
cu Argentina și deplasării peste Atlantic, programată pentru
începutul lunii iunie, în vederea disputării meciurilor cu Brazilia
și Columbia.
Juniorii încep să conteze
În schimb, lotul de tineret costă la fel ca și anul trecut, adică
puțin peste o jumătate de milion de euro. Cea mai mare majorare a
sumelor cheltuite cu loturile naționale e înregistrată de cele de
juniori. Acestora le sunt alocate în 2011 2,2 milioane de euro,
aproape dublu față de cât au cheltuit anul trecut. Asta datorită
faptului că selecționatele U17 și U19 vor juca în acest an la
turnee finale.
Românii vor un Euro!
În raportul anual al federației există și o secțiune dedicată
posibilității ca țara noastră să fie gazda unui turneu final de CE.
Pentru a afla dacă și în rândul populației există această dorință,
„Nașul” a cerut efectuarea mai multor sondaje de opinie.
Rezultatele obținute au fost mai mult decât satisfăcătoare pentru
federali. Conform sondajului la care face referire raportul FRF, 62
la sută dintre cei chestionați sunt de acord ca România să își
depună candidatura pentru a găzdui un turneul final, Euro 2020 sau
Euro 2024. Pe de altă parte, oamenii sunt ușor neîncrezători în
posibilitățile țării noastre de a susține de una singură o
competiție de o asemenea anvergură și vor ca România să depună o
candidatură comună cu una dintre țările vecine.