Andone, pesimist înaintea barajului EURO 2020: „Va fi foarte greu! Nu mai e ca pe vremuri când băteam la șase, șapte goluri diferență”

Ioan Andone, pesimist înaintea barajului de calificare pentru EURO 2020

Ioan Andone, fostul internațional român, este pesimist înaintea barajului de calificare pentru EURO 2020. „Falcosul” este de părere că avem două meciuri dificile, în special primul, cu Islanda.

E complicată. Dar ar fi extraordinar să fim şi noi acolo. Am văzut tragerea, o onoare pentru România să se tragă aici. E foarte greu şi mie mi se pare mult mai greu primul meci. Islanda are două participări consecutive la Campionatul European, Mondial, o echipă care a crescut enorm ca valoare, compactă, echipă de bătaie”, a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport.

Actualul manager general de la FC Voluntari a vorbit și despre trecutul naționalei și meciurile pe care le disputa împotriva unor echipe mai slab cotate. De asemenea, fostul internațional consideră că ar trebui să joace cei aflați în vârf de formă, indiferent de vârsta acestora. „Înainte, pe vremuri, pe Islanda, Feroe, Malta sau Luxemburg le băteam cu cinci, șase, șapte – zero. Dacă vom fi o adevărată echipă şi dacă vor juca cei care sunt în formă, nu contează vârsta, că are 35 de ani sau că are 19 ani, putem trece de Islanda”, a mai adăgat „Fălcosul”.

Publicat: 02 12. 2019, 11:12