Fostul component al Craiovei Maxima, Gheorghiță Geolgău (foto), a activat ca antrenor în insule în perioada 1997-2004, la HB Thórshavn, Havnar Botfelag și B36 Tórshavn. Cea mai mare realizare a sa este eventul reușit cu HB, în 1998. „Eram singurul antrenor cu statut de profesionist. Restul erau profesori, pescari sau practicau diverse alte meserii. Un exemplu clar al statutului de amatorism din fotbalul din Insulele Feroe este faptul că portarul echipei mele, de la Havnar Botfelag, era și președintele clubului. Cele mai lungi deplasări durau trei ore și le parcurgeam cu vaporul. În Feroe făceam trei antrenamente pe săptămână, a câte două ore. Munceam deci șase ore pe săptămână și câștigam 3.500 de euro pe lună. Nu era rău!”, și-a adus aminte Geolgău.
"Aveam deja 38 de ani când am ajuns acolo și am stat opt luni de zile. Țin minte că jucătorii mergeau la muncă ziua și seara veneau la antrenamente. M-am dus în Feroe pentru avantajele financiare" – Gheorghe Ciurea, fost fotbalist
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER