Ionel Ganea surprinde! Critici pentru fiul său după România U23 – Australia U23: „Nu-mi place asta. Nu-i normal”

Ionel Ganea l-a criticat pe fiul său, George, jucătorul care a înscris singurul gol al partidei amicale dintre România U23 și Australia U23 (scor 1-0).

În minutul 9 al partidei, atacantul Viitorului, George Ganea, a preluat elegant şi a finalizat printr-un lob pentru 1-0.

Ionel Ganea surprinde! Critici pentru fiul său după România U23 – Australia U23

După amical, fostul mare fotbalist susține că fiul său s-a relaxat vizibil după momentul în care a înscris golul.

„A gândit bine faza golului, la fel și execuția. Și-a ales-o bine. Prestația lui, per total, a fost destul de bună. Nu-mi place însă că se relaxează după o reușită. Nu-i normal.

El trebuie să-și propună să marcheze și al doilea gol, și al treilea gol. Mai e un pic de lucru cu el, la partea de dorință.

Echipa nu a jucat atât de bine în repriza a doua, ne-am mulțumit cu 1-0. Adversarul a fost destul de bun, au jucat agresiv, am văzut răutate, dorință. Mi-au mai plăcut de la noi Ciobanu și cei din apărare”, a declarat Ganea la Telekom Sport.

România U23 – Australia U23 1-0

România U23 a jucat împotriva Australiei U23 al doilea meci de pregătire din cadrul turneului de la Marbella. Partida a putut fi urmărită la TV pe Prima TV, dar și în format Live Video Online pe ProSport.ro. Pentru naționala lui Mirel Rădoi urmează Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Mirel Rădoi a plecat din Anglia, unde România a pierdut amicalul cu naționala lui Gareth Southgate, și a ajuns direct la Marbella, unde naționala U23 se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

După eșecul cu Mexic, 0-1, tricolorii au jucat mai bine cu Australia și au dat lovitura rapid prin George Ganea. Atacantul Viitorului Constanța a marcat superb, cu un lob, după o pasă excelentă a lui Andrei Ciobanu.

Reușita jucătorului lui Gică Hagi a fost singura a partidei, iar naționala are parte de un succes de moral înaintea Jocurilor Olimpice.

Publicat: 09 06. 2021, 00:08