Ionuț Chirilă s-a enervat teribil și sare cu picioarele pe Mirel Rădoi, după anunțul făcut azi. Cele șase motive pentru care se simte discriminat și crede că el merită, de fapt, postul fostului căpitan din Ghencea

Numirea lui Mirel Rădoi (37 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale de tineret a României l-a scos din minți pe Ionuț Chirilă (52 de ani), care contestă dreptul fostului fotbalist de a conduce o formație de jucători tineri. În plus, tehnicianul a venit cu șase argumente pentru care el ar fi trebuit să ocupe postul.

După plecarea lui Daniel Isăilă, FRF a ales să meargă pe mâna lui Mirel Rădoi, proaspăt absolvent al cursurilor pentru licența A, iar vestea nu i-a picat deloc bine lui Ionuț Chirilă,, antrenor care și-a construit, în trecut, un renume de tehnician care excelează pe palierul juvenil: „După lungi dezbateri și analize temeinic aprofundate, Federația Română de Fotbal l-a numit pe experimentatul antrenor Mirel Rădoi, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniu, la absolut toate nivelurile meseriei de antrenor, în care a trecut cu succes prin toate etapele acestei profesii, antrenorul naționalei de tineret”, a declarat Chirilă, ironic, pentru site-ul realitateasportivă.net.

Apoi, pentru a 213-a oară în ultimii ani, fiul regretatului Ioan Chirilă a reamintit performanțele care l-ar recomanda, de fapt, pe el pentru postul de selecționer al naționalei de tineret. Mai jos, cele șase motive expuse de Chirilă, pentru sursa citată:

  • 1. E adevărat, Rădoi a câștigat patru titluri consecutive de campion național cu Dinamo și a făcut o generație fenomenală din fotbalul românesc, cu Tararache, Petre, Hîldan, Dinu Cezar, Voicu Ionuț, Lică Laurențiu, Popistașu, Câmpeanu, toți ajunși titulari în echipa lui Dinamo, echipa națională de tineret și, unii, în echipa națională de seniori.
  • 2. E adevărat că numai mâna lui Rădoi a ridicat valoarea lui Tararache, al cărui transfer de 2,4 milioane de dolari la Grasshoppers Zurich a salvat clubul Dinamo de la faliment.
  • 3. E adevărat că Rădoi a calificat echipa națională de juniori la un campionat european după zece ani de necalificări, inventând jucători ca Sânmărtean, Codrea Paul, Bratu sau Alin Stoica pentru fotbalul mare.
  • 4. E tot atât de adevărat că Rădoi a câștigat singurul titlu de tineret speranțe din istoria Rapidului inventând și producând jucători ca Raț, Bratu, Daniel Niculae, Mărgăritescu, Maftei, Ghioane, Tamaș, Bandy Eduard sau Rusu Horațiu, echipă ce a costat 50.000 de euro și care a făcut profit din vânzarea jucătorilor peste 12.000.000 (Bratu 3.000.000 la Galatasaray), Daniel Niculae (3.000.000) la Auxerre), Raț (2.700.000 la Șahtior), Ghioane (3.000.000 la Dinamo Kiev), Mărgăritescu și Maftei vreo 300 de meciuri pentru Rapid și echipele naționale etc.
  • 5. Este adevărul zdrobitor că Rădoi a făcut din Chiajna revelația campionatului, cu șapte jucători titulari sub 22 de ani (Serediuc 19, Gomo Onduku 19, Leca 19, Coșereanu 19, Neluț Roșu 19, Purece 22, Marinică Neagu 20), ducând-o aproape de cupele europene, cu 30 de puncte într-un tur de campionat și făcând din ea exponentă fotbalului spectacol în România.
  • 6. Este adevărat că Rădoi a antrenat încă patru echipe de Divizia B și vreo patru de Divizia Națională și, cu siguranță, a ajuns la maturitatea de a gestiona managementul tehnic al echipei naționale de tineret și a științei de a transforma jucătorii tineri din perspective în certitudini!.
Publicat: 02 08. 2018, 21:03
Actualizat: 02 08. 2018, 21:04