Ce știe Ionuț Lupescu? „Acum probabil îl vor pune pe Mutu!” + Atac dur la FRF: „Strică antrenorii. Nu se pricep la fotbal”

Mirel Radoi si Adi Mutu vor intalni Germania cu nationalele Romaniei
Vezi galeria foto - 8 poze

Ionuț Lupescu îi critică dur pe cei de la FRF, despre care spune că nu se pricep la fotbal și că fac alegeri în necunoștință de cauză. Fostul jucător al naționalei a dat de înțeles că urmașul lui Mirel Rădoi va fi Adi Mutu, în contextul în care Federația nu are bugetul pentru un antrenor cu experiență.

România a ratat startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2022. Naționala a pierdut cu Germania și Armenia, iar Dorinel Munteanu spune că șansele sunt compromise în mare parte.

Mirel Rădoi a lăsat de înțeles imediat după meci că ia în calcul demisia. Ionuț Lupescu lansează și un nume: Adi Mutu!

Ce știe Ionuț Lupescu? „Acum probabil îl vor pune pe Mutu!” + Atac dur la FRF: „Strică antrenorii. Nu se pricep la fotbal”

„Noi degeaba vorbim, dacă măsurile care se iau sunt în contradicție cu ceea ce se întâmplă în lumea normală. Iar asta se întâmplă pentru că oamenii care iau deciziile nu se pricep la fotbal.

Când vrei să promovezi jucători tineri, îți trebuie oameni cu experiență pe bancă. La națională trebuie să faci în așa fel încât să aduci oamenii cei mai competenți.

Rădoi este un antrenor de viitor, dar când nu ai nimic în spate, este o pălărie prea mare. L-au pus pe Contra, pe Rădoi și nu a fost foarte bine. Acum probabil îl vor pune pe Mutu. Ei iau antrenori cu potențial, dar îi strică.

Ei nu pot da afară pe cineva, pentru că nu pot aduce pe cineva cu experiență, pentru că îi va costa”, a declarat Ionuț Lupescu la Digi Sport.

Mirel Rădoi i-a criticat pe jucători după meciul din Armenia, prilej pentru multă lume din fotbal să vorbească despre o ruptură în vestiarul naționalei.

„E dificil de spus, când jucătorii nu respectă, înseamnă că e ceva între ei și antrenor. E greu să spun, dar cred că trebuie să joace până la capăt. Să joace ofensiv, dar eu cred că oamenii se joacă cu cuvintele. Nu înseamnă că joci ofensiv dacă ai băgat doi, trei jucători cu o tentă mai ofensivă.

În timpul meciului trebuie să ai doi, trei, patru jucători care să fie lideri, să ia decizii. Când ai doar 2-1, nu îți permiți să faci ce a făcut Pușcaș. Acolo s-a rupt jocul și nici noi nu am avut mentalitatea necesară pentru a ne lupta chiar și cu un om în minus”, a mai spus fostul mijlocaș al naționalei.

Lupescu: După Euro 2016 suntem în cădere liberă

„Sunt foarte predictibili de șase, șapte ani. S-au ținut de cuvânt și sunt foarte predictibili. Eu nu am văzut nicio filosofie de joc la națională, în ultimii ani. Eu nu am realizat să fie. Teoretic sunt șanse, dar problema este să vedem cum suntem noi, cum jucăm.

Armenia este pe val, nu mai vorbesc de Macedonia. Problema este la noi, întotdeauna este la noi. Ne batem de vreo cinci, șase ani la locurile 4,5. După 2016, după calificarea la Euro, de la meciul cu Albania, totul merge invers, totul este în cădere.

Acum trebuie să câștigam aproape toate meciurile. Acum ne trebuie șase puncte din deplasare. Dar trebuie să câștigăm toate meciurile de acasă”, a mai spus Lupescu.

Publicat: 01 04. 2021, 18:11
Actualizat: 01 04. 2021, 18:15