Gică Hagi este considerat de mulți oameni din fotbalul românesc varianta ideală pentru prima reprezentativă, iar Ionuț Lupescu și-a avertizat fostul coleg de la echipa națională că presiunea ar fi imensă, în condițiile în care Ianis Hagi face parte din lot.
În plus, Ionuț Lupescu știe de ce FRF l-a preferat pe Mirel Rădoi în locul unui selecționer experimentat, așa cum e Gică Hagi. Fostul mijlocaș al lui Leverkusen, care va lucra pentru Federația din Arabia Saudită, subliniază că FRF este „într-o situație gravă din punct de vedere financiar”.
„Văd că Gică se tot autopropune, el vrea, pentru că foarte mulți jucători au trecut prin Academia lui, îi cunoaște. Pe de altă parte, marea problemă ar fi că și-ar antrena propriul fiu și atunci vor începe discuții. Mie chiar îmi place Ianis, e talentat, are valoare, dar, indiferent ce-ar face Gică, s-ar isca tot felul de comentarii”, a spus Ionuț Lupescu, pentru GSP.
„Cu siguranță, presa va face speculații la fiecare meci. Totuși, dacă va fi numit, va trebui să treacă peste aceste lucruri. Sigur, are acum altă experiență decât în momentul când a fost instalat în 2001 și am ajuns la barajul pierdut cu Slovenia. Cunoaște foarte bine fotbalul românesc, talentele, are o viziune clară. Problema va fi să fie și sprijinit. Și mai e la mijloc și chestiunea financiară. FRF nu-și permite antrenori scumpi. Sunt într-o situație gravă din punct de vedere financiară și de aceea s-a și ajuns la soluția de a promova antrenorul de la U21”, a punctat fostul mare internațional român.
Gică Popescu l-a lăudat pe actualul selecționer al României, dar crede că la echipa națională trebuie un antrenor cu mai multă experiență. Mirel Rădoi nu are un CV bogat în această profesie. Până să fie numit la prima reprezentativă a antrenat FCSB și a fost selecționerul naționalei de tineret, echipă cu care a ajuns în semifinalele Campionatului European de Tineret din 2019.
„Am o părere bună despre Mirel, îl respect foarte mult, a demonstrat la U21, dar cred că înainte de a i se propune lui Mirel, cei doi, Gică Hagi și Dan Petrescu, ar fi meritat să fie întrebați și să se încerce să se ajungă la o înțelegere cu unul dintre ei. Dacă ei ar fi refuzat, atunci ar fi trebuit să se îndrepte către Mirel. Cei doi au experiență, au maturitate. Au demonstrat că sunt antrenori foarte buni. Spunând asta nu înseamnă că nu-l apreciez pe Mirel ca antrenor. A demonstrat că poate deveni un antrenor valoros”, a mai spus Popescu pentru Antena Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER