Ionuț Lupescu, fostul internațional român, a vorbit despre calificarea echipei naționale la turneul final, după ce a analizat meciul cu Belarus.
Partida dintre Belarus și România s-a disputat joi seară, în Budapesta, în cadrul rundei a șaptea a Grupei I din preliminariile Campionatului European 2024 și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
După acest joc, Ionuț Lupescu s-a arătat încrezător că România se poate califica la turneu final, însă trage deja semnale de alarmă cu privire la modul în care se va prezenta prima reprezentativă la Campionatul European din 2024.
Fostul internațional român a făcut o asociere cu echipa națională de rugby a României care a avut înfrângeri pe linie la Campionatul Mondial și a înregistrat rezultate umilitoare.
„Eu cred că ne calificăm oricum. Au fost șapte jocuri, am făcut punctele necesare, dar ca joc nu ne-am dezvoltat. Te califici pentru că grupa este foarte slabă.
Te califici, dar ce faci acolo? Că dacă jocul e la fel, pățești ce a pățit echipa de rugby în Franța. Nu poți să te prezinți așa la Campionatul European”, a spus Ionuț Lupescu, potrivit Digi Sport.
Joi seară, România a remizat cu Belarus, scor 0-0, iar Kosovo a învins Andorra cu scorul de 3-0. Meciul dintre Israel și Elveția a fost amânat din cauza războiului.
În urma acestor rezultate, România rămâne pe locul secund în Grupa I, cu 13 puncte, și se apropie la un punct de liderul Elveția, care are însă un meci în minus. Podiumul este completat de către Israel, cu 11 puncte. Clasamentul este completat de către Kosovo, cu 7 puncte, Belarus, cu 5 puncte și Andorra și 2 puncte.
Pentru România urmează meciul cu Andorra, programat duminică, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.
PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER