Ionuț Radu transmite un mesaj clar din Italia: „Azi, nu mai scriem istorie. Azi, trebuie să supraviețuim. Când ne vom revedea, vom ști că am învins” | VIDEO

Ionuț Radu transmite un mesaj clar din Italia: „Azi, nu mai scriem istorie. Azi, trebuie să supraviețuim. Când ne vom revedea, vom ști că am învins” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Radu, portarul celor de la Parma, se află în Italia în această perioadă în care pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe întreaga planetă. Goalkeeperul a avut un mesaj pentru români.

„Salutare român, oriunde v-ați afla! Mă adresez vouă de aici, din Italia, unde știți bine situația cu care ne confruntăm. Voiam să vă spun că îmi e dor de fotbal și știu că și vouă vă lipsește. Însă acum, pentru prima oară în viața mea, fotbalul este în plan secund. Trăim vremuri istorice, dar de data asta unele foarte dificile.

Mă gândeam, zilele trecute, că în urmă cu mai puțin de un an am luptat împreună pentru un vis: cailficarea la jocurile olimpice! Acum, e momentul să luptăm împreună pentru a învinge un adversar invizibil. Acum, nu mai e vorba de glorie, azi, nu mai scriem istorie. Azi, trebuie să supraviețuim. Nu mă refer la mine sau la tine, cel care mă privești. Mă refer la toți cei apropiați nouă.

Azi, luptăm pentru viitorul părinților și bunicilor noștri. Și nu luptăm cu inima, așa cum am făcut-o până acum pe stadion. Azi luptăm cu capul. Respectăm întocmai recomandările care ni se oferă de către autorități. Nu e deloc greu. Trebuie doar să stăm în casă!”, a declarat Ionuț Radu pentru FRF.

„Când ne vom revedea, vom ști că am învins”

Radu a continuat: „Nu ni se cere să mergem la război, nu ni se cere să ne riscăm viața. Ba, din contră, ni se cere să ne protejăm. Să nu uităm să le mulțumim medicilor și tuturor celor din sistemul medical pentru toată munca depusă în perioada aceasta și să le fim recunoscători pentru că își riscă sănătatea.

Vă mulțumim și, pentru noi, voi sunteți adevărați eroi. Așa cum am spus întotdeauna, împreună putem învinge orice adversar! O vom face și acum! Și ne vom revedea curând, pe stadion. Și atunci, când veți simți din nou mirosul de gazon proaspăt tuns și ne vom revedea, vom ști că am învins.

Vom trage aer în piept și toată lupta noastră pasivă din această perioadă se va transforma într-un strigăt de luptă: Hai, România! Și inima noastră va bătea din nou pentru fotbal! Rămâneți sănătoși și să ne vedem cu bine! Doamne ajută!”.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×