Anghel Iordănescu s-a declarat dezamăgit de evoluția tricolorilor în meciul cu Suedia. Unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României susține că ne-am pierdut identitatea, dar spune că ar trebui să sperăm în continuare cât timp există șanse de calificare la Euro 2020.
Antrenor al României la Mondialele din 1994 și 1998, dar și la Europenele din 2000 și 2016, Anghel Iordănescu este, cu siguranță, o înaltă autoritate atunci când vine vorba de fotbal și de România. Fostul tehnician a făcut o analiză echilibrată, dar dureroasă a ceea ce a văzut vineri seara pe Arena Națională și susține că ne-am pierdut identitate.
„Pe mine m-a deranjat foarte mult această diferență clară de joc în favoarea suedezilor. Parcă suedezii erau o echipă latină, o echipă care face posesie de când sunt ei. O echipă cu inițiativă, cu personalitate”, a spus Iordănescu la Digi Sport. Acesta a continuat și susține că diferența între România și Suedia a fost una mare. „Nu mi-a plăcut maniera, diferența care a fost. Suedezii ne-au fost superiori. Noi n-am putut să ne ridicăm nici măcar la pretenția că am făcut un joc bun. De mult n-a mai evoluat naționala într-un așa mod. E clar că trebuie să sperăm în continuare. Din păcate, în ultima perioadă noi doar sperăm”, a concluzionat trist fostul tehnician.
Acesta a vorbit și de situația lui Cosmin Contra, despre care a spus că ar trebui să i se respecte contractul, asta chiar dacă acesta mai acoperă doar meciul pe care România îl va disputa luni seara în Spania.
„Selecționerul a avut timp să cunoască jucătorii. Meciul de aseară a fost o decepție, dar în niciun caz nu cred că selecționerul trebuie să plece după acest joc. Haideți să-i respectăm contractul și după meciul cu Spania cei în măsură să analizeze să o facă. Până în decembrie trebuie să-i respectăm contractul”, a conchis fostul selecționer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER