Iordănescu, îngrijorat de starea „tricolorilor”: „Nu au avut timp să se refacă din punct de vedere mental!” Trei fotbaliști de bază acuză probleme medicale
România va disputa miercuri, ora 21:00, primul meci amical din turneul de pregătire din Italia. „Tricolorii” vor da piept cu reprezentativa statului Congo, într-un prim test în vederea pregătirii Campionatului European ce va debuta pe 10 iunie.
Anghel Iordănescu spune că jucătorii nu au avut timp să se refacă din punct de vedere mental, având în vedere că întrecerile interne s-au terminat recent, dar nici din punct de vedere fizic nu stau bine unii dintre ei. Selecționerul a dezvăluit că Raț, Dragoș Grigore și Alibec sunt fotbaliștii care acuză probleme medicale.
În ceea ce privește situația lui Florin Andone, Iordănescu este sigur că nu-l va putea avea pe atacantul Cordobei în acest stagiu de pregătire, dar speră ca acesta să fie lăsat de echipa de club să participe la EURO.
Iordănescu s-a referit scurt și la scandalul demiterii medicului Pompiliu Popescu: „Reprezintă trecutul!”
„Jucătorii nu au avut timp să se refacă din punct de vedere mental. Raț, Grigore și Alibec au probleme medicale. Îi urez toate cele bune domnului Pompiliu Popescu, reprezintă însă trecutul. Ne-am dori să-l aducem mai devreme pe Andone, dar este posibil ca echipa lui să nu-i permită să vină. Trebuie să ne încadrăm în data impusă de UEFA. Personal, nu cred că se poate rezolva să vină mai devreme. Există orice posibilite, dar sper să-l avem măcar pentru turneul final. Sper să fie sănătos când va ajunge la lot pentru că altfel va trebui să facem schimbări în atac”, a declarat Anghel Iordănescu la conferința de presă.