Iordănescu, prima reacție după meciul cu Ungaria: „Nu știu dacă am jucat de locul 7 în lume, dar suntem acolo. Grecia e cea mai bună echipă din grupă”
Selecționerul Anghel Iordănescu s-a declarat mulțumit de egalul obținut contra Ungariei, scor 0-0 și nu crede că pierderea primului loc în grupă este o tragedie, obiectivul fiind, în continuare, calificarea la European
„Rezultatul pare unul normal, în sensul că echipa noastră a avut o primă repriză bună, în care am avut inițiativa, am controlat jocul, am avut o posesie prelungită, dar am suferit, pe undeva, la finalizare. N-aș spune că Ungaria e o echipă de bătut, pentru că nu e ușor să joci împotriva unei echipe care vrea să câștige, care are un gabarit impresionant și care are suporteri fanatici. Nu cred că ne-a lipsit curajul, am făcut un joc bun, în special prima repriză. Am stat bine tactic în teren, din păcate n-am reușit să avem ocazii”, a spus Iordănescu la TVR1.
„Poate trebuia să atacăm mai mult. Nu știu dacă am arătat că suntem o echipă de locul 7, dar suntem pe locul 7. Nu cred că trebuie să fim primii în grupă, noi trebuie să ne îndeplinim obiectivul și să ne calificăm la Euro. Se poate să pierdem calificarea, pentru că avem un meci greu împotriva Greciei, una dintre cele mai bune echipe din grupă. Jucătorii noștri nu rezistă fizic atunci când joacă la intervale așa de scurte”, a încheiat selecționerul României.