Iordănescu ridică miza: „Meciurile cu Ungaria și Grecia ar putea decide soarta calificării”. Trei jucători au probleme medicale

Selecționerul Anghel Iordănescu a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă că este încrezător în șansele echipei naționale în meciurile cu Ungaria și Grecia care ar putea decide soarta calificării la Euro-2016.

„Suntem încrezători, vrem să avem o prestație bună pentru că în meciurile cu Ungaria și Grecia s-ar putea decide soarta calificării„, a spus antrenorul înaintea plecării delegației primei reprezentative spre Budapesta.

Selecționerul a explicat că trei jucători din lot, Gabriel Torje, Vlad Chiricheș și Steliano Filip, au probleme medicale înaintea partidei cu Ungaria. „Doi dintre jucători, Tătărușanu și Torje, au venit foarte târziu și nu au participat la antrenamentul de luni. Torje are probleme de sănătătate, are câteva copci unde a fost lovit la cap. Legat de jucătorii care nu au intrat în programul echipei naționale, Steliano Filip și Chiricheș, ei nu au făcut antrenament cu noi, nici luni și nici marți. Au avut program separat. Abia azi au avut un program mai aproape de ce ne dorim, iar Steliano a intrat în ultimele 20 de minute ale antrenamentului”, a spus tehnicianul.

Iordănescu s-a arătat deranjat atunci când a fost întrebat ce părere are despre faptul că atacantul Ciprian Marica a ratat un transfer la PAOK Salonic. „Dacă discutăm de polemică, nu mai avem ce discuta… Aici e vorba de soarta fotbalului românesc, nu de soarta lui Ciprian Marica”, a spus iritat selecționerul.

Ciprian Marica este unul dintre cei trei fotbaliști legitimați la cluburi din străinătate la care selecționerul României a renunțat din lotul lărgit de 20 de jucători anunțat la 16 august. Iordănescu a afirmat că Marica nu poate fi convocat la prima reprezentativă după zece luni de inactivitate și în absența unui contract cu o echipă de club.

Echipa națională a României va întâlni Ungaria, la Budapesta, vineri, de la ora 21.45, iar trei zile mai târziu va juca împotriva Greciei, pe Arena Națională, tot de la ora 21.45, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016.

După disputarea a șase etape din Grupa F, clasamentul este următorul: 1. România – 14 puncte, 2. Irlanda de Nord – 13 puncte, 3. Ungaria – 11 puncte, 4. Insulele Feroe – 6 puncte, 5. Finlanda – 4 puncte, 6. Grecia – 2 puncte.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 02 09. 2015, 15:57
Actualizat: 02 09. 2015, 15:58