Iordănescu vrea meciuri la Paris, la EURO: „Dacă ne e teamă de atentate să nu ne mai prezentăm”
Selecționerul Anghel Iordănescu a declarat, miercuri, că își dorește ca România să evolueze la Paris la Campionatului European de anul viitor, pentru că este mai ușor de găsit cantonament, precizând totodată că „tricolorii” ar trebui să nu se mai prezinte la competiție dacă se tem de atentate.
„Nu am nicio preferință privind adversarele. Mie mi-ar plăcea să cădem în grupa F și să fim a treia echipă din urna valorică, asta ar însemna să jucăm două meciuri la Paris. Vreau asta pentru că e mai ușor pentru noi să găsim cantonament în preajma Parisului și să nu facem prea multe deplasări. Asta este viața, dacă ne e teamă de atentate să nu ne mai prezentăm”, a spus Iordănescu, la Otopeni, la sosirea de la Bologna, unde naționala a jucat un amical cu Italia (2-2).
Franța s-a confruntat, vineri seară, cu cele mai grave atentate din istorie, soldate cu 129 persoane ucise și cu sute de răniți. Atacurile teroriste comise la Paris, care au vizat și Stadionul Stade de France, ce găzduia amicalul Franța – Germania, au fost revendicate de rețeaua teroristă Stat Islamic.
Tragerea la sorți a grupelor pentru turneul final al Campionatului European din 2016 va avea loc, la 12 decembrie, la Palatul Congreselor din Paris.
Turneul final al Campionatului European va avea loc între 10 iunie și 10 iulie.