Atacantul Jamie Ward s-a accidentat, sâmbătă, în meciul de campionat pe care echipa sa Derby County l-a disputat în Championship și ar putea lipsi de pe gazon între patru și șase săptămâni, ceea ce l-ar face indisponibil și pentru partida naționalei Irlandei de Nord cu România, din 14 noiembrie.
Ward, 28 de ani și 13 selecții, a evoluat în toate cele trei meciuri disputate de Irlanda de Nord în prelimianriile Euro-2016 și câștigate cu Ungaria, Insulele Feroe și Grecia. El a marcat cinci goluri în 12 meciuri jucate cu Derby County în liga a doua engleză.
Jamie Ward s-a accidentat la coapsă în victoria echipei Derby, scor 3-0, cu Reading.
Potrivit Belfast Telegraph, el ar putea fi înlocuit de selecționerul Michael O’Neil cu Niall McGinn de la Aberdeen, cu Patrick McCourt de Brighton sau cu Samuel Clingan de la Kilmarnock.
Un alt jucător cu probleme medicale este Jonny Evans, accidentat la gleznă, el lipsind din acest motiv din lotul echipei Manchester United pentru meciul cu West Bromwich Albion, disputat luni seară.
Naționala Irlandei de Nord a câștigat în Ungaria, cu scorul de 2-1, și în Grecia, cu 2-0, și a învins Insulele Feroe pe teren propriu, scor 2-0. Cu nouă puncte, Irlanda de Nord conduce în clasamentul Grupei F a prelimianriilor Euro-2016, România fiind pe locul 2, cu 7 puncte.
România și Irlanda de Nord se vor întâlni în următoarea etapă a grupei, la București, în 14 noiembrie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER