Jose Mourinho a vorbit la superlativ şi despre un alt fotbalist român, nu doar despre Gică Hagi, şi a zis că nu există în lume un jucător ca el! Reacția genială a lui Miodrag Belodedici, după ce portughezul a lăsat să se înțeleagă că l-ar transfera cu ochii închişi dacă ar fi acum în activitate

Miodrag Belodedici saluta publicul dupa meciul amical de fotbal dintre Romania Generatia de Aur si Legendele Lumii, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 25 mai 2024. © Jose Mourinho a vorbit la superlativ şi despre un alt fotbalist român, nu doar despre Gică Hagi, şi a zis că nu există în lume un jucător ca el! Reacția genială a lui Miodrag Belodedici, după ce portughezul a lăsat să se înțeleagă că l-ar transfera cu ochii închişi dacă ar fi acum în activitate
Vezi galeria foto - 5 poze

Fostul internațional român Miodrag Belodedici a avut o reacție genială, după ce tehnicianul portughez Jose Mourinho a vorbit la superlativ despre el.

Miodrag Belodedici, prezent pe teren în meciul de adio al Generației de Aur, i-a răspuns lui Jose Mourinho, care precizase că l-ar fi transferat pe român.

Belodedici i-a transmis lui Mourinho că nu-l mai poate transfera, deoarece postul pe care juca, stoper, nu mai există

Generația de Aur a României a jucat sâmbătă meciul de adio, pe Arena Națională, împotriva unei selecționate a Restului Lumii. Titular de drept în echipa care ajungea în 1994 în sferturile Campionatului Mondial, Belodedici a jucat și ieri.

La finalul partidei câștigată de „tricolori” cu 3-2, tehnicianul portughez Jose Mourinho, care a pregătit, mai mult sau mai puțin, selecționara „stelelor lumii”, a spus că în ziua de azi nu mai există jucători care să aibă clasa lui Belodedici, când acesta era fotbalist activ.

„Oamenii au rămas cu ce trebuia să rămână, cu acele calificări la Mondiale și Europene. Ăsta a fost un meci de recreere. Am respectat ce ne-a zis nea Puiu. Atacanții nu prea respectă regulile, noi, fundașii, respectăm.

Normal că Mourinho m-ar lua, dacă aș avea 20-22 de ani. Știți care e problema? Problema este ca postul meu s-a desființat și ar trebui să joc pe alt post”, a spus Belodedici, după meci.

Mourinho a transmis că a fost o adevărată onoare să fie invitat la meciul de adio al Generației de Aur

Portughezul Jose Mourinho a fost vedetă absolută la meciul dintre Generația de Aur și Restul Lumii! Tehnicianul a fost asaltat încă din momentul în care autocarul cu „stelele lumii” a ajuns la Arena Națională.

Primul a coborât din autocar Hristo Stoicikov, fostul mare atacant al naționalei Bulgariei. Imediat și-a făcut apariția Mourinho, care a fost aclamat de toți cei aflați în zonă.

Portughezul i-a salutat și chiar s-a oprit câteva secunde pentru a face poze. Un copil de nici 10 ani avea lacrimi de bucurie și i-a mulțumit portughezului pentru amintire.

„Este o excelentă oportunitate să mă văd cu vechi prieteni. Am venit de plăcere la București, Generația de Aur merită asta”, a spus Mourinho într-un interviu acordat sport.ro.

Mourinho nu știe cât ar valora, în ziua de azi, Gică Hagi sau Rivaldinho

La finalul confruntării, portughezul a recunoscut că a fost un meci grozav, în care eroi au fost jucători pe care îi cunoaște, iar pe unii i-a și antrenat. Mourinho a precizat că a fost o adevărată plăcere pentru el să fie prezent la eveniment.

Tehnicianul portughez a mai transmis că nu știe cât ar valora, în ziua de azi, jucători ca Gică Hagi sau Rivaldinho, brazilianul fiind cel care a deschis scorul în meciul de adio al Generației de Aur, cu un șut senzațional de la marginea careului mare.

Publicat: 26 05. 2024, 22:03