Jucătorii echipei naționale au intrat în programul stabilit de selecționerul Christoph Daum. 14 jucători prezenți sub comanda noului selecționer

Primii 14 jucători din lotul convocat la echipa națională pentru partida din 4 septembrie cu Muntenegru au sosit, duminică, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia și au intrat în programul stabilit de către selecționerul Christoph Daum.

Pantilimon, Chiricheș, Grigore, Toșca, Filip, Enache, Achim, Bicfalvi, Hoban, Stanciu, Maxim, Popa, Andone și Rotariu au ajuns pe parcursul zilei în „Casa Campionilor”, așa cum a fost denumit centrul de pregătire de la Mogoșoaia după procesul de modernizare din ultima lună.

După o încălzire în noua sală de forță, câțiva dintre „tricolorii” sosiți astăzi au ieșit după amiază pe terenul secund pentru o serie de exerciții cu mingea, în timp ce colegii lor au mers la refacere.

Reunirea tuturor jucătorilor este programată luni, 29 august, ziua în care va avea loc și primul antrenament în formulă completă. Ședința de pregătire de la ora 17:00, de la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, va fi deschisă integral publicului. Aceasta va fi urmată și de o sesiune de autografe ale componenților echipei naționale.

Reprezentativa României va juca pe 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, împotriva selecționatei Muntenegrului. Va fi primul joc în calificările pentru Mondialul din Rusia și jocul de debut al noului selecționer al echipei naționale, Christoph Daum.

Publicat: 28 08. 2016, 22:39
Actualizat: 28 08. 2016, 22:40