Jucătorii naționalei au primit rezultatele testelor de COVID, înainte de meciul România – Belarus
Toți cei 22 de jucători ai naționalei, convocați pentru meciul cu Belarus, au fost testați luni seara la baza de la Mogoșoaia, iar rezultatele au sosit negative.
Vestea pică tocmai bine pentru elevii lui Mirel Rădoi, pentru că ridică moralul jucătorilor români. Partida din 11 noiembrie, amicală, este prima din seria de trei pe care prima reprezentativă o dispută în această lună, celelalte două urmând să aibă loc pe 15 noiembrie, cu Norvegia, și pe 18 noiembrie, cu Irlanda de Nord.
Testele de COVID ale jucătorilor naționalei României sunt negative
„Acum au sosit rezultatele la testarea COVID realizată aseară (n.r. luni), la Mogoșoaia, de echipa instituției medicale acreditată de UEFA. Este vorba de testarea necesară disputării partidei de mâine (n.r. miercuri), cu Belarus, potrivit procedurii impuse de forul continental.
Au efectuat testul 22 de jucători și toți membrii staff-ului, iar rezultatele tuturor testelor sunt NEGATIVE. Rezultatul testării efectuate în această dimineață de Alexandru Albu, ultimul tricolor sosit la Mogoșoaia pentru că a jucat ieri la club, va veni cel mai probabil mâine dimineață,
Hai, România!”, se scrie în comunicatul postat pe siteul FRF.ro.
Lotul lui Mirel Rădoi pentru acțiunea din noiembrie a echipei naționale
Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 72 de selecții/0 goluri), David Lazar (Astra Giurgiu, 0/0), Valentin Cojocaru (FC Viitorul, 0/0);
Fundași: Valentin Crețu (FCSB, 0/0), Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 1/0), Iulian Cristea (FCSB, 1/0), Mihai Bălașa (Universitatea Craiova, 8/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 17/0), Mario Camora (CFR Cluj, 1/0);
Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Eric Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Alexandru Albu (UTA Arad, 0/0), Denis Man (FCSB, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
Atacanți: George Pușcaș (Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 15/2).