Juniorii își vor face temele în cantonamentele naționalei. Inițiativa a aparținut oficialilor de la FC Viitorul

Comisia Tehnică a FRF a decis pe 29 ianuarie 2014 ca 90 de minute din timpul juniorilor, în timpul stagiilor de pregătire, să fie dedicate zilnic studiului și temelor pentru școală.

La inițiativa celor de la Viitorul, Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal a decis ca toți juniorii de la loturile naționale să recupereze materia pierdută la școală. Astfel, tricolorii vor fi obligați de cei din staff să își facă temele și să învețe vreme de 90 de minute în fiecare zi. De noua activitate se vor bucura întâi cei de la lotul de sub 17 ani, aceiași care la începutul anului au beneficiat de cursuri de psihologie sportivă, cursuri de limbă engleză și de comunicare cu presa.

Pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a fost publicată informația conform căreia jucătorii vor studia cinci zile pe săptămână, având două zile libere. În ziua meciurilor, juniorii nu vor avea în program teme pentru școală.

 

Publicat: 02 02. 2015, 18:04
Actualizat: 02 02. 2015, 18:05