Ludogoreț, echipa românilor Keșeru, Moți și Prepeliță, este lider în Bulgaria, la egalitate de puncte cu Levski, însă internaționalii români spun că ar renunța cu plăcere la un titlu cu echipa de club pentru o prezență în tricoul naționalei la Campionatul European.
Întrebat ce ar alege între un titlu cu Ludogoreț și o calificare a României din grupa de la EURO, Keșeru nu a stat prea mult pe gânduri.
„Asta e chiar o întrebare extrem de grea. Sunt două chestii pe care mi le doresc foarte mult. Vreau să fiu și la Euro, dar să joc și în grupele Champions League. Totuși, un Euro este o competiție la care nu ajungi mereu, pe când cu echipa de club ai șansa anual de a câștiga un titlu. Până la urmă naționala primează”, a declarat Keșeru, conform DigiSport.
Și Prepeliță a adoptat același discurs: „Vă dați seama că mai ales în perioada asta, când ți-e greu la pregătire, la antrenamente, te gândești de fapt pentru ce muncești și ce vrei de la viață. Automat, mie îmi vine în gând să câștig titlul cu Ludogorets, dar să fiu și la Euro 2016”, a precizat mijlocașul.
Programul României la EURO 2016:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER