Keșeru, Stancu & Co au intrat în istorie! De 67 de ani România nu a mai avut o perioadă atât de mare de secetă în atac: 430 de minute fără gol

România a „depășit” aseară un record negativ ce ținea de după Al Doilea Război Mondial: timp de 430 de minute tricolorii nu au reușit să înscrie în poarta adversă.

Într-o grupă extrem de ușoară, prima reprezentativă se târăște spre o calificare, după 8 ani de absență de la un turneu final. Dar aceasta a fost în real pericol aseară, doar golul lui Hoban de 1-1, din prelungirile partidei cu Finlanda, păstrându-ne în pole-position pentru Franța 2016.

Peste 54000 spectatori au ținut să fie prezenți la ceea ce trebuia să fie reabilitarea naționalei în fața propriilor suporteri. Adversara era una facilă, pe hârtie, mai ales că în istoria confruntărilor directe reușisem un 9-0 (cea mai categorică victorie din istoria naționalei, în 1973). Doar că Iordănescu a dovedit încă o dată că este un tehnician total depășit, iar Chiricheș&Co s-au umplut de penibil.

Totuși, naționala a reușit să intre în istorie. E drept, printr-un record negativ: cele 90 de minute fără gol de aseară s-au adăugat la cele 3 partide consecutive în care tricolorii nu au marcat. În plus, golul marcat de Keșeru, contra Insulelor Feroe (singurul al primei reprezentative până aseară în 2015), venise în minutul 21 al partidei din micuța țară care ne va fi adversară din nou duminică. Așadar, un total de 430 de minute fără gol, care a depășit recordul all-time de ineficacitate al României.

Ultima oară când am asistat la o perioadă atât de lungă fără ca tricolorii să înscrie a fost după Al Doilea Război Mondial. Mai exact, în 1947-1948, România nu a marcat în 4 partide (0-3 cu Ungaria, 0-0 cu Polonia, 0-1 cu Albania, 0-9 cu Ungaria). Abia în a 5-a, contra Bulgariei, am reușit atunci să performăm plasa adversă, în minutul 22. Cum în precedentul meci înaintea seriei mai sus menționate jucătorii naționalei punctaseră în minutul 59, s-au mai adăugat 31 de minute la recordul negativ care a căzut aseară. În total fuseseră 414 minute consecutive fără gol, însă Keșeru, Stancu și ceilalți au ținut neapărat să rămână și ei cu numele în cartea de istorie a naționalei, extinzând perioada de secetă cu încă 16 minute: 430.

Twitter-ul a fost plin aseară de posturi care anunțau că România se află în fața unui record negativ istoric.

Publicat: 09 10. 2015, 08:54
Actualizat: 09 10. 2015, 08:55