Născut în Spania, Țara Bascilor, dar ales cel mai bun fotbalist al Andorrei din ultimii 50 de ani. Adversar al României în toate cele patru dueluri de până azi: jucător contra naționalei lui Anghel Iordănescu, selecționer versus naționala lui Victor Pițurcă. Koldo Alvarez a împlinit 13 ani în cel mai lung mandat pe banca unei naționale europene la zi!
Fost portar, îl pregătește acum la națională pe fiul său, titular… în poartă! Într-un interviu exclusiv Prosport, Jesus Luis „Koldo” Alvarez de Eulate (52 ani) abordează deschis fiecare subiect, în avancronica duelului de poimâine!
ProSport: Ce așteptări aveți de la acest start în preliminarii contra României și ce ar trebui să facă jucătorii Andorrei astfel încât să obțină un rezultat mare?
Koldo Alvarez: Suntem foarte siguri de faptul că meciul împotriva reprezentativei României va fi unul dintre cele mai dificile din această grupă. Obiectivul nostru însă e același, ca în orice altă partidă: să fim concentrați pentru a ajunge spre finalul partidei cu oportunitatea de a obține puncte.
Evit întrebarea clasică privind jucătorii români de care vă temeți, dar sunt curios ce români v-au impresionat cu evoluțiile lor, la club sau națională, în ultimii 2-3 ani?
Faptul că în România sunt mulți jucători cu mult talent e un adevăr. Stanciu, Rațiu, dar și Pușcaș și Drăguș care lipsesc acum… Îmi plac foarte tare jucătorii români, cred că sunt mulți fotbaliști cu un potențial mare.
Andorra vine după o campanie bună de Liga Națiunilor, două victorii și alte două remize cu Moldova și Letonia. Care ar fi secretul evoluției, dincolo de punctele obținute?
Rezultatele obținute sunt consecința eforturilor depuse de jucători și de membrii staff-ului tehnic, dar și ca urmare a susținerii din partea fanilor noștri. Suporterii ne oferă un impuls important în fiecare meci pe care îl jucăm pe teren propriu, observăm clar cum se transmite în teren. Secrete nu sunt, ceea ce ne conduce spre obținerea punctelor ține de muncă, perseverență și principii foarte clare pe care le avem.
Liga Națiunilor oferă adversari din aceeași categorie valorică. În acest context, Andorra a avut cu doar 4 șuturi pe poartă mai puțin ca România. Un argument ca să căutați victoria poimâine, să nu așteptați un egal sau o înfrângere la diferență mică?
Ceea ce am realizat în ultima competiției oficială nu mai contează de la sfârșitul ei până azi. Fiecare meci reprezintă o poveste diferită. Au fost și adversari de altă factură, pentru fiecare dintre cele două reprezentative. Noi vom aborda meciul cu România cu maximum de profesionalism, așa cum trebuie să o facem.
Sunteți de 13 ani selecționer, perioadă în care noi am schimbat 7 antrenori. Acest raport se datorează și faptului că pentru România există o presiune a rezultatelor imediate, a calificărilor la turnee finale?
A, nu, nu cred că e o chestiune de presiune la mijloc. Spun asta pentru că noi, Andorra, avem multă presiune. Noi vrem să marcăm și să câtigăm în fiecare meci. Și cred că acest aspect nu e diferit în comparație cu celelalte reprezentative.
Din postura de fost internațional și actual selecționer, cât de greu simțiți că este să motivezi azi fotbaliștii pentru meciurile naționalei, comparativ cu deceniile trecute?
Nu e necesar să îmi motivez jucătorii! Ei sunt deplin conștienți de ce înseamnă să își reprezinte țara pe un teren de fotbal. Așa că ne pregătim normal.
Ați fost portarul Andorrei în 2004-2005, la primele meciuri din istorie contra României. Apoi, selecționer contra României, în 2012-13. Ce amintiri aveți de atunci?
Nu sunt amintiri plăcute de când eram portarul Andorrei, pentru că am pierdut. Dar chiar și-așa, pentru mine e mereu o bucurie să am oportunitatea de a juca împotriva unor echipe precum este cea a României. De la meciurile ca selecționer, știu că am pierdut 0-4 în deplasare, cu două goluri încasate pe final de partidă. Amintirile de atunci fac parte din categoria celor care ne-au împins să evoluăm, să ne creștem nivelul de-a lungul timpului. Sper ca de data asta să fim mai competitivi și să facem ca lucrurile să fie mai dificile pentru adversar.
Sunteți jucătorul ultimilor 50 de ani în Andorra, iar la națională îl antrenați pe fiul dumneavoastră, Iker. În România, Hagi a primit această distincție, și el având șansa să-și antreneze fiul, pe Ianis, dar la nivel de club. Cât de dificil este să fii antrenorul fiului tău?
Când este la lotul național, cu echipa, pentru mine devine un jucător ca oricare altul, chiar dacă e fiul meu în afara stadionului. Și cred că și în cazul lui Hagi e același lucru. Vorbim de fotbaliști, Iker și Ianis, care merită să fie acolo unde sunt, indiferent de numele selecționerului reprezentativei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER