„La banii ăștia, rămân aici!” Andone a dezvăluit suma amețitoare cerută de Deportivo pentru transferul său: „Nu e ăsta prețul meu…”

Florin Andone este convins că nu va pleca de la Deportivo La Coruna în această vară, în condițiile în care actualul său club i-a fixat o sumă de transfer uriașă. Conform spuselor lui Andone, SuperDepor cere 30 de milioane de euro pentru a se despărți de internaționalul român, o sumă considerată de atacant mult prea mare față de valoarea sa actuală.

Oricum, Andone se declară extrem de mulțumit la Deportivo, în condițiile în care a jucat constant, fiind folosit în 37 din cele 38 de etape ale sezonului din La Liga.

„Sunt bine în Spania, mi-a fost destul de greu la început că nu am dat goluri, dar apoi am făcut o figură frumoasă și am terminat cu câteva goluri în contul meu. Sincer nu mă așteptam după cum am început.

Cât despre oferte, asta e treaba impresarului, sunt echipe care s-au interesat și au sunat. Nu mă gândesc decât la echipa națională și apoi la un transfer.

Eu vreau să rămân la Deportivo dar se pot întâmpla multe. Nu mă aștept să plec, am jucat 37 de meciuri din 38, deci nu mă găndesc să plec.

Nu știu cât valorez, depinde cât e dispusă să plătească lumea pe mine, am avut momente bune și momente proaste, dar depinde cât cere clubul. Din câte știu clubul cere clauza de reziliere, e foarte greu să plătească cineva 30 de milioane, nu e ăsta prețul meu, deci o să rămân sigur la Depor”, a spus Andone pentru Sport.ro

Publicat: 30 05. 2017, 15:43
Actualizat: 30 05. 2017, 15:47