La cererea lui Pițurcă: Ez a mi csapatunk! Adică asta este echipa noastră
Pițurcă, asta e bună?
Ieri, la conferința de presă, Victor Pițurcă i-a anunțat pe ziariști că știe echipa pentru meciul cu Ungaria. Pus pe glume, o postură în care este surprins mai rar, selecționerul a intrat în dialog cu reprezentanții media: „Știu în mare echipa. Vreți să v-o spun? Acum, v-aș ruga ca și voi, miercuri, joi, să scrieți o echipă, un unsprezece, total invers”. Rugat de jurnaliști să le spună echipa din meciul de vineri, Pițurcă a răspuns râzând: „Nu, că ar trebui să mint. Ar trebui să mint și nu vreau. Aș vrea să mințiți voi. Că voi, de obicei, mai mințiți așa, câteodată… mai păcăliți, încercați să păcăliți„.
Din dorința de a-l ajuta pe selecționer să-i bage în ceață pe maghiari, ProSport publică o echipă probabilă care are avantajul că este și pe gustul lui Pițurcă.