„La Constanța, v-am mâncat! **La final, voi fi Dumnezeu sau diavol!”
Raymond Domenech a început războiul psihologic înainte de confruntarea cu naționala lui Lucescu. Pe de-o parte tehnicianul ‘cocoșilor’ vrea să pară că are un ascendent moral în fața tricolorilor, aducându-le acestora aminte de coșmarul trăit la Constanța, când în repriza secundă Ribery&co au măcelărit prima reprezentativă; pe de altă parte tehnicianul dorește să ne adoarmă vigilența, susținând că venirea unui nou selecționer aduce un nou suflu, astfel că misiunea reprezentativei Franței va fi mult îngreunată.
Totul pentru a-și atinge obiectivul, după cum singur recunoaște: "Doar rezultatul contează, deci la final sunt Dumnezeu sau diavol".
"Formăm un grup extraordinar. Repriza a doua cu România de la Constanța a fost excepțională la acest nivel. La pauză jucătorii au realizat că e vorba de viitorul lor la CM și i-au mâncat pe adversari. Preocuparea mea este să mențin ambiția de a merge la Mondiale și să avem succes acolo. Doar rezultatul contează până la urmă, deci la final sunt Dumnezeu sau diavol. Cu România nu va fi ușor. Nu au nimic de pierdut. Au câștigat în Lituania, lucru care le dă speranțe să prindă măcar un loc pentru play-off. Pe undeva, sunt calmi. Și-au schimbat antrenorul, și asta creează întotdeauna un impact", a spus Domenech.
Echipa națională a României întâlnește reprezentativa Franței, sâmbătă, de la ora 22.00 pe stadionul Saint-Denis