„La Rojita a fost superioară tot meciul!”. Reacțiile presei din Spania după victoria la limită împotriva României U21
Spania a învins România într-un meci amical, 1-0 la Granada, iar presa iberică a reacționat după un succes muncit al „La Rojita”. Mikel Merino a marcat singurul gol al partidei, iar jurnaliștii de la Marca și AS au remarcat superioritatea elevilor lui Luis de la Fuente.
„În fața unui adversar care i-ar putea tăia calea în viitoarea campanie europeană, elevii lui Luis de la Fuente au dovedit că au mai multă calitate, sunt mai buni și pot plimba mingea mai bine, dar n-au avut noroc să deschidă scorul mai repede. Centrările lui Reguilon au stat departe de poarta lui Radu, șuturile lui Mayoral n-au fost de ajuns.
Românii au intrat pe iarbă cu scopul de a face pressing, dar și cu gândul de a începe fazele din careul lui Ionuț Radu. Pressing-ul le-a ieșit până în minutul 20, iar în privința contrucției au insistat până când oboseala le-a închis ochii. Spania a fost bine pregătită în fața unei naționale mai puțin eficiente la capitolul creație. După mai multe semnale, Merino a marcat cu capul”, scriu cei de la Marca.
Pe de altă parte, AS a scris: „Naționala Spaniei U21 a adăugat o nouă victorie în perioada pregătirii Campionatului European, din această vară. La Rojita a fost superioară României aproape tot meciul, dar i-a lipsit precizia în atac. Mikel Merino a fost singurul capabil să-l învingă pe Radu. Oaspeții au reacționat la finalul întâlnirii, dar au dat peste Unai Simon”, a scris AS.
După testul cu Spania, elevii lui Mirel Rădoi mai joacă un meci de pregătire în compania Danemarcei, pe 25 martie, tot în Spania.