Ladislau Boloni (68 de ani) îl ia peste picior pe Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Deranjat de faptul că Dumitru Dragomir (75 de ani) a declarat că Loți Boloni o să refuze oferta venită de la FRF în cazul unei oferte mai bune din străinătate, antrenorul în vârstă de 68 de ani a ținut să-i răspundă fostului președinte al LPF.
Ladislau Boloni l-a ironizat pe Dumitru Dragomir în conferința de presă susținută după ce au picat negocierile dintre el și Federația Română de Fotbal.
Antrenorul și-a adus aminte și de faptul că în luna septembrie a anului 2021, Dumitru Dragomir dezvăluia că Ladislau Boloni va semna cu Sepsi OSK deoarece așa a venit „un ordin de peste graniță”, respectiv din Ungaria. Astfel, Loți l-a taxat din nou pe fostul oficial al LPF.
„Domnul Mitică Dragomir, «oracolul» fotbalului românesc, om foarte simpatic, cu vocabular mult mai bogat decât mine și foarte bine informat. De fapt, a mai «ghicit» el un lucru, nu de mult timp: că Orban Viktor (n.r.- prim-ministrul Ungariei), prietenul meu, pe care-l cunosc și respect foarte mult, mi-a dat ordin să merg la Sepsi. Dânsul s-a uitat în oracol și «a nimerit-o».
O iresponsabilitate a cuiva – și nu mă gândesc neapărat la domnul Dragomir – o afirmație venită de oriunde, poate face mult rău. Dacă ar veni o propunere și din București sau de altundeva, ar zice: «Nu v-am spus, domnilor, că ăsta așa este?». Astfel de afirmații sunt iresponsabile, indiferent de unde vin, inclusiv de la «oracolul» fotbalului românesc”, a spus Ladislau Boloni într-o conferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER