Ladislau Boloni a reacționat după primele negocieri purtate cu FRF pentru preluarea postului de selecționer al echipei naționale. Antrenorul de 68 de ani s-a arătat încântat de cele discutate cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, oficialii care s-a deplasat marți în Franța special pentru a-l convinge să revină pe banca naționalei.
Tehnicianul spune că mai multe discuții vor avea loc în prima săptămână din 2022, atunci când situația va fi una clară.
Pe lista Federației Române de Fotbal mai sunt în acest moment Adrian Mutu, Edi Iordănescu, dar și Adrian Ursea, fostul antrenor principal al lui OGC Nice, din Ligue 1.
„Sigur că da, mai sunt lucruri de discutat. Aștept încă ceva. Am vorbit și cu domnul Stoichiță. Am fost în contact, o discuție foarte bogată în idei, să spun așa, și pe urmă, zilele următoare vom intra în contact”, a declarat Ladislau Boloni pentru Știrile Pro TV.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță s-au întors de la Nisa miercuri, însă nu au dorit să ofere detalii despre negocierile purtate. Un lucru e cert: echipa națioanlă a României va avea selecționer în ianuarie.
„Au fost doar discuții! Cu toată lumea. O să vedeți după data de 31 (n.n. 31 decembrie)”, s-a limitat să spună Mihai Stoichiță. Directorul tehnic al FRF a dat asigurări că sunt luate în calcul toate opțiunile propuse de către membrii Comisiei Tehnice.
„Sunt propuneri. Unii au dat 5, unii au dat 3, unii au dat 6. Sunt la mine, nu sunt obligat să le arăt la nimeni, alea nu sunt ca să le arăt la lume. Sunt propunerile celor din Comisia Tehnică, într-o ordine aleatorie. Fiecare și-a asumat răspunderea să propună unul, doi, trei, patru, cinci selecționeri.
Sau șase, mi se pare că unul a propus și șase. Și atunci, noi trebuie să luăm în discuție toate numele care apar. Nu sunt voturi, să fie foarte clar”, a punctat Mihai Stoichiță la întoarcerea în România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER