lie Năstase, şocat de decizia pe care a luat-o Mircea Lucescu. Fotbalistul lui favorit nu a fost chemat la naționala României
Fotbalistul favorit al lui Ilie Năstase nu a fost convocat de Mircea Lucescu pentru acțiunea din octombrie a echipei naționale. Decizia l-a șocat pe fostul mare tenismen.
Este vorba despre Daniel Bîrligea, cel care a lăsat o impresie bună în primele cinci partide bifate în tricoul FCSB-ului, reușind să-și treacă în cont trei goluri. Totuși, „Il Luce” a preferat să mizeze pe aceiași atacanți: Denis Drăguș, Denis Alibec, George Pușcaș.
Aflați pe prima poziție a grupei din Liga Națiunilor, cu șase puncte din tot atâtea posibile, tricolorii vor înfrunta Cipru și Lituania. Ambele meciuri vor fi în deplasare, pe 12, respectiv 15 octombrie.
Ilie Năstase, șocat după ce favoritul său nu a fost convocat de Mircea Lucescu la naționala României
Chiar dacă îmbracă de puțin timp tricoul roș-albastru, Daniel Bîrligea a reușit să impresioneze. Ilie Năstase l-a lăudat pentru golurile marcate și s-a arătat surprins că Mircea Lucescu a decis și de această dată să nu-l convoace.
„Le dau un imbold aceste meciuri și clar este foarte bine pentru FCSB. Îmi place mult băiatul ăsta pe care l-au luat acuma, Bîrligea. E un atacant care chiar atacă poarta și marchează goluri.
Nu prea l-au băgat la națională, acum nici nu l-au chemat. Nu știu de ce. Dacă o să fie în continuare așa bun, o să îl cheme. Eu zic că nu are cum să nu îl convoace Mircea Lucescu”, a declarat „Nasty” pentru fanatik.ro.
Avertisment pentru FCSB după victoria cu PAOK: „Să rămână cu picioarele pe pământ”
În altă ordine de idei, primul lider mondial din ierarhia ATP s-a arătat încântat de parcursul pe care favoriții săi l-au avut până acum în Europa League, dar a tras și un puternic semnal de alarmă: trebuie „să rămână cu picioarele pe pământ”, întrucât îi așteaptă multe alte dueluri dificile, precum cel cu Manchester United.
„Nu am reușit să merg până acum la meciurile din Europa League. Au reușit o victorie mare cu PAOK Salonic, dar să rămână cu picioarele pe pământ că mai sunt multe meciuri.
În fotbal să apară multe surprize, la fel ca în tenis, dar am văzut că este o grupă destul de grea. Vine Manchester United, vor fi meciuri dificile. O să fiu cu siguranță în ianuarie la meciul cu Manchester United. Și cu Olympiakos cred. Și ăla e un meci tare. E de lăudat ce au reușit în Europa, mai ales că în campionat nu merg foarte bine”, a mai spus Ilie Năstase.