Pregătirile pentru a doua partidă de verificare în vederea Euro 2008 încep azi, având în vedere că ieri cuvântul de ordine al lui Van Basten (foto) a fost „relaxare“.
Tehnicianul batav i-a odihnit pe elevii săi, angrenați în partidele din diferitele ligi ale Europei. Totuși, a avut parte și de o veste proastă. Ibrahim Afellay, jucătorul lui PSV Eindhoven, s-a accidentat la gleznă la un meci al echipei sale și nu va putea răspunde convocării. Selecționerul a decis să nu cheme pe altcineva în lot, astfel că doar 20 de fotbaliști vor face deplasarea la Viena, acolo unde „Portocala mecanică“ va ajunge azi.
Van Basten a profitat de timpul liber pentru a avea o discuție cu niște puști, aceștia asaltându-l cu întrebări. „Van Nistelrooy este cel mai bun atacant pe care îl are Olanda“, „Gomes ar putea ajunge la națională, dar nu mai are timp să rezolve actele pentru cetățenie“, „În cantonamente, când nu mă gândesc la fotbal, rezolv careuri de sudoku și vorbesc cu familia“, au fost câteva din răspunsurile lui Van Basten.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER