Române, fii ca Pușcaș! România – Spania 1-2, un meci în care am fost surclasați, dar ne-am trezit pe final. Pușcaș, Andone și Tătărușanu, cei mai buni români

Române, fii ca Pușcaș! România - Spania 1-2, un meci în care am fost surclasați, dar ne-am trezit pe final. Pușcaș, Andone și Tătărușanu, cei mai buni români
  • Publicat:
  • Actualizat:

România – Spania 1-2

Marcator: Fl. Andone 59 / Ramos 29 pen, Alcacer 46

  • România: Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Chiricheș, Grigore, Toșca – Deac (Maxim 71), Marin, Stanciu (I. Hagi 63) – Keșeru (Andone 56), Pușcaș 
  • Spania: Kepa – Jesus Navas, Ramos, Llorente, Jordi Alba – Saul, Busquets, Fabian, Ceballos(Sarabia 75) – Rodrigo (Oyarzabal 71), Alcacer (Hermoso 85)

min 90 Pușcaș are două faze senzaționale în ultimele secunde! Ratăm incredibil, ne lovim de un Kepa absolut fabulos! 


min 80 Pușcaș scapă singur și este faultat de Llorente din postura de ultim apărător! Spaniolul este eliminat, iar Ianis Hagi bate în zid o lovitură liberă de la marginea careului.


min 70 Contra forțează și îi trimite pe teren pe Hagi și pe Maxim! Entuziasmul tinerilor pare unul dintre puținele motive de fericire de până acum, Pușcaș e dezinvolt, Ianis se mișcă bine în primele minute.


min 60 Imediat după gol, mai mulți suporteri au intrat pe teren și au fost fugăriți de un număr impresionant de forțe de ordine. Evident, la TV nu s-a văzut nimic, însă cei prezenți pe stadion s-au distrat cu un episod prost din Tom și Jerry.


min 59 Ei bine, iată că suntem contraziși imediat! Benzar centrează de pe dreapta, Pușcaș recentrează și Andone marchează! Revenim?


min 56 Contra nu modifică sistemul de joc, însă îl schimbă pe Keșeru cu Andone. Nu suntem specialiști, cel puțin nu la nivelul selecționerului, însă ne îndoim sincer că problema era Keșeru. Mai repede, problema a fost că nu aducem mingi în careul lui Kepa. Putea să fie și C. Ronaldo în față, nu făcea nimic cu ce i-a fost pus pe tavă lui Keșeru. Sigur, Contra știe mai bine, trebuie să aibă el un plan.


min 47 Scuze pentru ce am spus mai jos. Nu sperăm, Spania ne înscrie un gol superb. Alcacer e la finalul unei faze la care apărarea noastră a fost demantelată!


min 46 A început partea a doua! Să sperăm la ceva? Sperăm! Bordeianu și Cicâldău au fost trimiși la încălzire încă de la finalul primei reprize.


E pauză!

– Ciprian Deac aproape că nu există, iar Stanciu și Marin sunt pierduți la centrul terenului

– Tătărușanu a fost incredibil, portarul ne-a salvat în cel puțin 5 momente clare de gol

– Probleme avem și în defensivă, acolo unde Chiricheș a început prost

– Benzile noastre au dificultăți serioase. Pe partea lui Toșca a fost bulevard, fundașul e lăsat singur și suferă evident

– Teoria lui Contra, cu cei 5 fundași dintre care benzile vor urca pe faza ofensivă, nu funcționează. Pentru simplul fapt că nu facem faza ofensivă, ieșim pe contraatac și ne poticnim în treimea adversă.


min 35 Tătărușanu ne scoate din nou! Rodrigo reia din apropiere, însă portarul nostru e din nou pe fază și scoate excelent! Noi încă nu mișcăm! 


min 29 GOL Spania! Ramos execută perfect un penalty obținut în urma unei intervenții prostești a lui Ciprian Deac! Căpitanul Spaniei a fost avertizat cu un cartonaș galben după ce arbitrul a considerat că a provocat fanii în momentele de bucurie de după gol.


min 25 Nu reușim să îi punem probleme lui Kepa, dar avem șansa că nici Spania nu pare într-o formă extraordinară. Ibericii combină mai lejer, au posesia – lucru previzibil, dar își desfășoară acțiunile de atac doar în benzi, acolo unde deocamdată rezistăm.


min 17 Mișcăm! Pușcaș e activ, obține o lovitură liberă de la circa 25 de metri, însă execuția lui Nicu Stanciu e slăbuță, mingea trece mult peste poartă.


min 11 Tătărușanu ne scoate din nou! Ramos reia cu capul după un corner, însă portarul lui Lyon e pe fază și respinge. Imediat după, Tătă mai scoate și șutul lui Alba!


min 10 Ieșim din propria jumătate pe contraatac, însă avem probleme serioase la pasa finală. E motivul pentru care Chiricheș alege să tragă de la distanță, dar fără emoții pentru Kepa


min 5 Tătărușanu ne salvează din nou, tot la un șut al lui Alcacer. Chiricheș este complet ieșit din joc în acest start, sunt emoții la fiecare balon care ajunge în zona lui.


min 1 Alcacer ratează prima șansă mare în secunda 42, atunci când scapă singur și e blocat excelent de Tătărușanu. Începem slab, cedăm posesia.


min 1 A început meciul! Atmosfera din tribune este de meci mare, fotbaliștii naționalei României sunt obligați să facă tot ce le stă în putere pentru a mulțumi celor 50.000 de suporteri care au venit pe Arena Națională! Hai România! Din păcate, în momentul de reculegere ținut în memoria fiicei lui Luis Enrique s-au auzit huiduieli. Fără îndoială, îndreptate împotriva unei părți a suporterilor. Dar chiar și așa…


21:22 Trimisul ProSport la stadion ne informează că publicul l-a huiduit serios pe Sergio Ramos, fotbalistul lui Real Madrid, în clipa în care crainicul anunțat formația de start a Spaniei. În ceea ce ne privește, Ianis Hagi și Adi Rus au fost cei mai aplaudați.


21:18 România a ieșit la încălzire. Sperăm să nu avem accidentări și să nu… accidentăm prea tare gazonul.


21:00 Spania îi are în benzi pe Alba și pe Navas, fotbaliști defensivi cu apetit ofensiv serios. Asta ne duce cu gândul la faptul că selecționerul ibericilor își dorește superioritate la centrul terenului. Să sperăm că selecționerul nostru se aștepta la așa ceva.


20:30 Așa arată gazonul. Se văd semnele faptului că nu s-a prins încă în locurile unde covoarele de iarbă au fost îmbinate. Să sperăm că va rezista!


20:17 Au venit băieții la stadion! Hai România!


20:10 Spaniolii au ajuns la stadion și, conform colegului nostru de la Arena Națională, o să vă facă plăcere să îi vedeți într-un timelapse din care nu se înțelege absolut nimic. Vedeți mai jos despre ce e cazul. 


20:00 La stadion aveți șansa să vă distrați cu un joc de FIFA, acolo unde aveți obligația să bateți Spania! 😀


19:50 Suporterii și-au făcut treaba, acum e rândul tricolorilor! La stadion a început agitația. Fan shop-urile sunt luate cu asalt, iar colegul Octa Vasilescu ne arată cum s-au format deja cozi la locul unde va parca autocarul echipei naționale. Ne place! 🙂


19:15 Bookmakerii nu au încredere în planurile tehnico-tactice ale lui Cosmin Contra. Principalele case de pariuri din România dau selecționata Spaniei drept favorită clară, iar cotele ilustrează acest lucru. O victorie a echipei lui Sergio Ramos e cotată între 1.45 și 1.50, în timp ce victoria noastră are cote ce variază între 6.75 și 7.30. 


19:00 Și un moment de tăcere pentru aprecierea lui Florin Bratu legată de partida cu Spania: „Un joc frumos ne-ar avantaja, dar nu în seara asta. Acum vrem puncte!”.


18:35 Probabil v-ați uitat la televizor și ați ridicat din sprâncene la vederea selecționerului Spaniei, mai ales dacă nu sunteți fani ai fotbalului din zonă. Aflați povestea cel puțin curioasă a celui care a mărturisit recent că vrea maximum de puncte în această grupă de calificare la EURO 2020.


18:00 Inter, Juventus și Fenerbahce vor avea scouteri la meciul din această seară, cel puțin așa scrie FR  F. Dacă ne alintăm, putem crede că au venit să îi urmărească pe Stanciu, Marin sau Pușcaș. Dacă suntem realiști, ne împăcăm cu gândul că se vor uita la spanioli. Ce sperăm noi e să aibă o surpriză! 


15:17 Răzvan Marin a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru fanii tricolorilor: „Astăzi putem face încă un pas impreuna pe drumul spre EURO 2020!
Astăzi avem nevoie sa fim uniți, avem nevoie de energia voastră și gândul pozitiv al fiecăruia.
Astăzi putem bucura inimile a milioane de romani, putem crea din nou istorie!
Fiți alături de noi!
HAI, ROMÂNIA!”
, a scrie mijlocașul lui Ajax Amsterdam.


9:50 Tricolorii și-au ales numerele pentru „dubla” cu Spania și Malta. Gicu Grozav i-a „cedat”, se pare, numărul 10 lui Alexandru Maxim, iar Nicolae Stanciu va evolua cu numărul 8. Păun, aflat la prima acțiune la echipa națională, și-a ales numărul 14, iar Ianis Hagi 11.


Într-o grupă în care Spania pare liniștită, România vrea să complice calculele pentru calificarea la Euro 2020. În această seară, pe o Arena Națională plină, echipa selecționată de Cosmin Contra va juca împotriva superputerii europene care a obținut patru victorii în primele patru partide. Primele semne sunt bune. Măcar la nivel declarativ, cei din staff-ul echipei naționale nu par să sufere de deja faimosul „au respectat prea mult adversarul”. Atât jucătorii, cât și selecționerul, toți sunt de părere că România poate produce o surpriză cu ajutorul unei mobilizări exemplare.

Revenirea lui Vlad Chiricheș, proaspăt transferat la Sassuolo, îi ușurează lui Contra misiunea de a organiza o apărare care i-a dat mari bătăi de cap până acum. Astfel, Serie A ar putea da doi titulari în apărare contra Spaniei, Benzar și Chiricheș, linia fiind completată de Dragoș Grigore și de Alin Toșca. De la mijloc în sus sunt șanse mari ca selecționerul să modifice serios echipa și să se prezinte cu o inovație. „Avem jucători capabili de posesie, unii care pot să pună în dificultate Spania. Dar pentru asta trebuie să avem curaj și să nu fim influențați de emoții”, spunea Contra. Ideea selecționerului este de să joace într-un sistem 4-3-3, lucru care ar implica titularizarea unei linii cu Răzvan Marin, Paul Anton și Nicu Stanciu în spatele lui Deac, Keșeru și Grozav. Așa cum echipa de start poate suferi modificări, cu posibilitatea înlocuirii lui Keșeru cu Pușcaș, așa și sistemul poate fi schimbat în ultimul moment.

Plângem pentru gazonul prost. Ar trebui?

Principala știre de aseară a fost dată de faptul că gazonul de pe Arena Națională arată deplorabil. Antrenamentele oficiale ale celor două echipe au distrus suprafața de joc care a fost montată pentru un sfert de milion de euro cu doar câteva săptămâni în urmă. Dar ar trebui să ne îngrijoreze un gazon departe de perfect? Cel puțin la nivel teoretic, o suprafață de joc care nu permite combinațiile rapide, la firul ierbii, dezavantajează adversarul nostru, unul recunoscut pentru posesie, pentru pasele numeroase, pentru jocul cu mingea la nivelul ierbii.

România – Spania, de la 21:45. În fața a 50.000 de oameni? 

Peste 50.000 de oameni vor asista la meciul din preliminarii. Se joacă cu casa închisă, iar suporterii echipei naționale speră să vadă un meci mare din partea favoriților. De altfel, piața neagră a biletelor a fost extrem de activă înaintea jocului, biletele ajungând să coste și peste 500 de euro în zonele VIP ale stadionului, acolo de unde spectatorii îi pot vedea cel mai bine pe valoroșii fotbaliști ai Spaniei. După primele patru etape, România ocupă locul 3 în Grupa F, cu șapte puncte. Spania este lider, cu 12 puncte. Suedia are de asemenea șapte puncte, dar are avantajul meciului direct. Pe 4 se află Norvegia, cu cinci puncte, urmată de Malta, cu trei lungimi. Insulele Feroe ocupă ultimul loc, cu zero puncte.

Cristian Scutariu / Redactor
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. De ce boală suferea milionarul, de fapt
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
Real Madrid s-a decis: 4 lovituri pe piața transferurilor! Doi jucători și-au dat deja acordul
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
NEWS ALERT | Joyskim Dawa şi-ar fi bătut soţia! Comunicatul poliţiei
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist:
Piţurcă şi-a călcat pe orgoliu şi şi-a recunoscut greşeala faţă de un fost mare fotbalist: "Mi-a spus că regretă şi…
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
Ultimele CLIPE din viața lui Prigoană. Mărturisirile ȘOCANTE ale martorilor din restaurantul unde și-a dat ultima suflare
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
EXCLUSIV Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc, îmi pare extrem de rău”
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Avertismentul experților, după creșterea bruscă a Bitcoin: Nu riscați banii familiei pe așa ceva
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
Momentul care l-a marcat pe Silviu Prigoană și l-a făcut să ia o decizie radicală: M-a dezgustat
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
A murit Silviu Prigoană! Omul de afaceri ar fi suferit un accident stupid!
Cod Rutier 2024. Conduci pe drumurile publice FĂRĂ permis. Se poate de la 14 ani, fără examen
Cod Rutier 2024. Conduci pe drumurile publice FĂRĂ permis. Se poate de la 14 ani, fără examen
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
De ce A MURIT Silviu Prigoană! Cauza IREALĂ a decesului
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Ce cifră de afaceri a generat industria de jocuri video din România?
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Imagini SPION cu noul model Dacia. A fost surprins în timpul testelor
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
×