Lotul României se reunește pe 19 martie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia
Echipa națională de fotbal a României se reunește pe 19 martie la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia pentru a pregăti partida cu Danemarca din preliminariile Campionatului Mondial, meci care se va desfășura pe 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, notează site-ul frf.ro.
Luni, 20 martie, tricolorii au programate un antrenament deschis integral presei (ora 17:00), o sesiune de autografe și poze (18:15) și o sesiune de interviuri (18:45).
Jucătorii desemnați să participe la conferințele de presă programate în săptămâna partidei România – Danemarca sunt Ciprian Tătărușanu, Vlad Chiricheș, Alin Toșca, Adrian Popa și Constantin Budescu.
Marți, 21 martie, de la ora 13:00, selecționerul Christoph Daum va susține o conferință de presă, urmată de conferința fundașului Alin Toșca.
Joi, 22 martie, de la ora 12:30, este programată conferința de presă a lui Ionuț Badea și Rudi Verkempinck, antrenorii secunzi ai naționalei, urmată de conferința lui Adi Popa.
Sâmbătă, 25 martie, la Cluj Arena vor avea loc următoarele evenimente: conferință de presă Danemarca (ora 17:30), antrenament oficial Danemarca deschis presei primele 15 minute (18:00), conferință de presă Christoph Daum și Dragoș Grigore (18:30), antrenament oficial România deschis presei primele 15 minute (19:15).
Pe 26 martie, la Cluj-Napoca, reprezentativa României întâlnește Danemarca în cea de-a cincea partidă a preliminariilor Campionatului Mondial 2018 din Rusia. Tricolorii se află pe locul 4 în grupa E, cu 5 puncte, la cinci lungimi de liderul Polonia. Danemarca ocupă poziția a treia, cu 6 puncte.