Lovitură pentru Adi Mutu. Jucătorii de la FCSB nu sunt lăsați să joace pentru România U21
Adi Mutu a primit o super lovitură de la FCSB, toate acestea după ce Gigi Becali a decis să nu îi lase pe jucătorii săi la echipa națională a României U21.
Echipa națională a României U21 va juca un meci amical împotriva celor de la Farul Constanța pe 5 august, iar Adi Mutu a decis să îi cheme pe „tricolorii” mici la Buftea, acolo unde va avea loc un stagiu de pregătire în perioada 3-5 august.
Jucătorii de la FCSB nu-s lăsați să joace pentru România U21
Deși Adi Mutu a convocat nu mai puțin de 6 jucători de la FCSB pentru stagiul de pregătire de la Buftea care are loc în perioada 3-5 august, Gigi Becali a decis să nu îi lase pe internaționalii U21 de la echipa sa să meargă sub comanda „Briliantului”, anunță DigiSport.
Inițial, Gigi Becali și-a dat acordul ca cei 6 jucători de la FCSB să meargă la echipa națională a României U21, dar acesta s-a răzgândit deoarece și-a dorit ca elevii lui Toni Petrea să aibă vacanță înaintea meciurilor din Europa League.
În aceste condiții, Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Dennis Man, Florinel Coman și Adi Petre nu se vor prezenta sub comanda lui Adi Mutu la echipa națională a României, iar „Briliantul” va fi nevoit să caute alte variante pentru a-l înlocui pe cei șase vicecampioni.
Iată lotul convocat de Adi Mutu pentru meciul amical dintre România U21 – Farul:
- Portari: Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Popa (FC Rapid 1923);
- Fundași: Radu Boboc, Virgil Ghiță (ambii Viitorul), Denis Haruț, Andrei Chindriș (ambii FC Botoșani), Alexandru Pașcanu (FC Voluntari), Constantin Dima (Astra), Mihai Velisar (Gaz Metan), Raul Opruț (Hermannstadt);
- Mijlocași: Marius Marin (Pisa, Italia), Vlad Dragomir (Perugia, Italia), Andrei Ciobanu, Carlo Casap (ambii Viitorul), Alexandru Mățan (FC Voluntari), George Cîmpanu (FC Botoșani);
- Atacanți: George Ganea (FC Viitorul).
Echipa națională a României U21 va juca primul meci oficial în Finlanda, pe 4 septembrie, iar al doilea în Malta, pe 8 septembrie.