Lovitură pentru România! Anunțul vine de la FIFA
Naționala României a luat patru puncte din meciurile cu Israel și Kosovo, așa că a urcat în clasamentul FIFA: tricolorii au ajuns pe locul 46, într-o perioadă în care speră cu adevărat să prindă calificarea la Campionatul European de anul viitor, care va avea loc în Germania.
România a ajuns pe locul 46 în clasamentul FIFA
România rămâne neînvinsă în campania pentru următorul turneu final, astfel că tricolorii au reușit să urce o poziție într-un clasament FIFA dominat de Argentina lui Leo Messi și de Franța lui Kylian Mbappe.
Dacă România este acum a 46-a în clasamentul FIFA, Elveția, principala favorită la primul loc din grupa noastră, se află pe poziția a 14-a.
Kosovo, reprezentativa care a făcut scandal după returul cu România, este abia pe locul 111, probabil mult sub așteptări.
Andorra și Belarus stau însă chiar mai rău, fiind pe locul 152, respectiv 105. De altfel, tricolorii vor întâlni chiar Andorra în următorul meci de pe teren propriu, care se va disputa însă doar cu puști în tribune.
„În urma sancțiunii dictate de UEFA, partida România – Andorra, programata pe 15 octombrie, de la ora 21:45, se va desfășura fără spectatori. Cu toate acestea, FRF a decis să permită accesul GRATUIT al copiilor sub 14 ani, organizați în grupuri, de la unități de învățământ preșcolar și școlar, școli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoțitor la fiecare grup de 10 copii. Procedura completă de înscriere va fi anunțată în zilele viitoare.
Federația Română de Fotbal respinge comportamentul iresponsabil al grupului de spectatori de la peluza Sud care a dus la întreruperea meciului cu Kosovo și reiterează principiul după care este guvernat fotbalul în România, și anume neamestecul politicului în actul sportiv. De asemenea, FRF condamnă cu fermitate mesajele provocatoare de natură politică, ideologică, religioasă sau insultătoare, acestea fiind categoric interzise pe stadioane. Totodată, așteptăm cu interes de la organele abilitate rezultatele cercetării legale în funcție de faptele comise de spectatorii care au determinat întreruperea meciului cu Kosovo”, se arată în comunicatul remis de FRF pe marginea acestui subiect.
Cum arată TOP 10 naționale în clasamentul FIFA:
1) Argentina: 1851.41 puncte
2) Franța: 1840.76 puncte
3) Brazilia: 1837.61 puncte
4) Anglia: 1794.34 puncte
5) Belgia: 1792.64 puncte
6) Croația: 1747.83 puncte
7) Olanda: 1743.15 puncte
8) Portugalia: 1728.58 puncte
9) Italia: 1727.37 puncte
10) Spania: 1710.72 puncte