Lucescu atrage atenția: „O greșeală individuală sau una de arbitru poate decide totul! Se va juca pentru calificare și sper ca România să o obțină”
Mircea Lucescu se află de câteva zile în Istanbul, unde echipa lui, Sahtior a jucat aseară un meci amical cu Beșiktaș (scor 1-4). Jurnaliștii turci l-au asaltat cu întrebări dacă va reveni în fotbalul turcesc.
Românul le-a dat o veste proastă.
„În Turcia nu ai senzația de siguranță. Președinții de club sunt schimbați o dată la doi ani și apoi vin alții cu alți antrenori. Chiar dacă iei un titlu, poți fi dat afară! Mi s-a întâmplat la Galata și apoi la Beșiktaș. A treia oară nu mai vreau să o pățesc. Îmi place să revin aici ca turist”, le-a răspuns Lucescu.
Cunoscut pentru faptul că are obiceiul de a-și culturaliza jucătorii, tehnicianul român a trebuit sărezolve un mic conflict în această dimineață.
„Jumătate din echipa mea nu voia să meargă să viziteze Istanbulul. Le-am zis ca nu e nromal să vii aici și să nu iei contact cu cultura turcă. I-am obligat să viziteze Sf. Sofia și marele bazar. Istanbul e unul dintre cele mai frumoase orașe dinlume„, a spus Lucescu.
Tehnicianul român a vizitat ieri spitalul Acibadem, cu care clubul său a încheiat deja un parteneriat.
„Voi fi primul care va testa această clinică. Mă voi opera aici la un umăr. Am jucat tenis și la un smash am simțit ceva în neregulă la umăr. Mi-aș dori să avem un astfel de spital și la Donețk, chiarși la București. Jucătorii mei vor veni aici când vor avea probleme. Nu-i mai trimitem în Occident, aici ajung mai repede cu avionul”, a precizat antrenorul.
Chiar dacă e în Turcia, Lucescu e conectat la meciul naționalei României din Grecia.
„Nu cred că vom juca prudent. Nu e loc de așa ceva. E greu în meciurile astea de baraj. Orice se poate întâmpla. O greșeală individuală, o greșeală de arbitru poate decide totul. Nu cred că se va juca așa prudent. Se va juca pentru calificare și eu sper ca România să o obțină”, a mai spus Lucescu.