Lucescu: „Decizia lui Cristi mă îndurerează!” Cum putea ajunge Chivu la Rapid, în 1998:
Cristi Chivu și-a anunțat astăzi retragerea din echipa
națională, iar lumea fotbalului din România își exprima regretul
față de hotărârea luată de căpitanul tricolorilor.
Mircea Lucescu spune că a aflat vestea cu durere, dar admite că
momentul ales de fundașul lui Inter pentru a lua acestă decizie e
oprotun.
„Il Luce” spune că și-a dorit să-l aducă pe Chivu la Rapid, în
1998, dar că deja proverbiala zgârcenie a lui George Copos l-a
împiedicat să concretizeze mutarea.
„Mă surprinde decizia lui Chivu, mă îndurerează. Poate dacă
domnul Copos era mai larg la mânecă, reușeam să-l aducem când eram
eu la Rapid. Dar poate că așa a fost mai bine pentru el. Nu trebuie
decât să-l apreciem, să-l mulțumim, să-l aplaudăm și să-i organizăm
un meci de retragere când va fi cazul.
Trebuie să-l dăm exemplu pentru toți jucătorii. Poate că el a
simțit că în momentul de față sunt jucători care îi pot lua locul.
În ultima vreme a avut niște probleme de joc, cu arbitri. Cred că
și-a ales cel mai bun moment.
El este un băiat sensibil, poate toată incertitudinea asta l-a
afectat și l-a făcut să se retragă, pentru că are o relație foarte
bună cu selecționerul„, a declarat Lucescu la „Fanatik
Show”.