Lucescu:** „E frustrant, am pierdut pe două greșeli copilărești! Cele 5 absențe au contat enorm!”
Răzvan Lucescu s-a declarat frustrat de înfrângerea în fața
Israelului (0-2), după un meci în care tricolorii au primit goluri
pe două greșeli copilărești.
Selecționerul i-a lăudat pe adversari, despre care spune că sunt
mult mai tehnici decât jucătorii noștri și spune că s-au simțit
foarte mult cele 5 absențe pe care le-a avut în lot.
„E frustrant să fii într-o astfel de situație. Am
pierdut pe două mari greșeli copilărești. Nu îmi convine deloc
rezultatul, mi-aș fi dorit foarte mult să câștigăm, chiar dacă
ne-am întâlnit doar o zi și jumătate înainte de meci. Băieții s-au
străduit, problema nu e asta. Ei știau ce au de făcut. Am avut un
adversar bine pus la punct, mult mai tehnic, mult mai agresiv. Nu
înțeleg de ce ratăm totul. Ei au avut o singură fază în prima
repriză și ne-au dat gol. Am avut 5 absențe care au contat foarte
mult”, a declarat Răzvan Lucescu la TVR.