Lucescu: ‘E frustrant să pierzi așa! E a nu știu câta oară când o pățim’
Răzvan Lucescu consideră că România ar fi meritat o remiză în
partida cu Franța, încheiată cu victoria „cocoșilor”, scor 2-0.
Selecționerul a ținut să precizeze că la faza golului înscris de
Remy în minutul 83 a fost deranjat atât de modul în care au tratat
jucătorii români faza, dar și de decizia greșită a tușierului, care
nu a indicat offside la jucătorul lui Olympique Marseille.
„În prima repriză am jucat cu prea mare frică și am
pierdut foarte ușor baloanele pe care le câștigam cu multă trudă.
Partea secundă a fost echilibrată, cu ocazii de ambele părți.
Franța și-a creat mai multe ocazii, având și o valoare tehnică
incredibilă. Totuși, frustrarea mare vine din faptul că am pierdut
exact într-un moment în care stăteam bine pe teren și controlam
jocul. Franța părea împăcată cu ideea egalului. Am pierdut balonul
la 16 metri de poarta lor și nu am fost în stare să blocăm jocul,
deși știam că sunt periculoși în aceste faze. Asta a fost istoria
jocului.
Dacă a fost offside, cu atât mai frustrant este să știi că este un
gol care ți-a anulat șansa unui egal în Franța, care ar fi fost
foarte util. Să fie clar. Valoarea Franței este superioară în
momentul acest
Este greu să accepți că ai pierdut din cauza unei greșeli de
interpretare a fazei și a unei erori de arbitraj. Nu vreau să
găsesc alibiuri, dar este a nu știu câta oară când pățim așa ceva
anul ăsta„, a declarat Lucescu la conferința de presă.