Obiectivele oficialilor FRF pentru programul preliminariilor Euro 2012 au fost cât se poate de clare: să jucăm meciul de acasă cu Franța în 2011, pentru ca noul Stadion Național să fie gata și să poată găzdui marea confruntare.
Negocierile au avut loc în Luxemburg și la ele au participat, din partea română, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, selecționerul Răzvan Lucescu și directorul sportiv, Daniel Prodan. Două alte obiective ale delegației noastre au fost: să evite în debutul preliminariilor un adversar puternic (chiar dacă unele voci au susținut că un meci cu Franța în septembrie ar fi fost un avantaj, deoarece aceștia vor fi obosiți după Campionatul Mondial) și să nu joace un cuplaj sâmbătă-miercuri cu doua adversare puternice.
În aceste condiții, „tricolorii” vor trebui să evolueze trei partide la rând în deplasare: cu Belarus, cu Franța și cu Bosnia. Acest aspect este criticat dur de Mircea Lucescu, care susține că strategia gândită de FRF și de selecționer a fost una fundamental greșită.
„Incredibil! Nu se poate așa ceva! Nu poți să joci două meciuri consecutive în deplasare, dar mai ales trei. Nu știu cum a gândit-o Răzvan, că eu nu am mai vorbit cu el, de la voi am aflat programul„, a spus Mircea Lucescu pentru www.sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER