Lucescu: „E incredibil, nu știu ce a gândit Răzvan! **Cum să jucăm 3 meciuri consecutive în deplasare?”
Obiectivele oficialilor FRF pentru programul preliminariilor
Euro 2012 au fost cât se poate de clare: să jucăm meciul de acasă
cu Franța în 2011, pentru ca noul Stadion Național să fie gata și
să poată găzdui marea confruntare.
Negocierile au avut loc în Luxemburg și la ele au participat,
din partea română, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu,
selecționerul Răzvan Lucescu și directorul sportiv, Daniel Prodan.
Două alte obiective ale delegației noastre au fost: să evite în
debutul preliminariilor un adversar puternic (chiar dacă unele voci
au susținut că un meci cu Franța în septembrie ar fi fost un
avantaj, deoarece aceștia vor fi obosiți după Campionatul Mondial)
și să nu joace un cuplaj sâmbătă-miercuri cu doua adversare
puternice.
În aceste condiții, „tricolorii” vor trebui să evolueze trei
partide la rând în deplasare: cu Belarus, cu Franța și cu Bosnia.
Acest aspect este criticat dur de Mircea Lucescu, care susține că
strategia gândită de FRF și de selecționer a fost una fundamental
greșită.
„Incredibil! Nu se poate așa ceva! Nu poți să joci două
meciuri consecutive în deplasare, dar mai ales trei. Nu știu cum a
gândit-o Răzvan, că eu nu am mai vorbit cu el, de la voi am aflat
programul„, a spus Mircea Lucescu pentru www.sport.ro