Lucescu Jr:** „Dacă e apt, Mutu va juca cu Franța!”

Selecționerul a comentat situația prin care trece atacantul echipei naționale, Adrian Mutu. Răzvan Lucescu consideră că Adrian Mutu va juca dacă va fi apt, pentru că este un fotbalist și un om puternic. Antrenorul consideră că situația lui Adrian Mutu este doar o răzbunare a lui Chelsea

"Mutu vine la reunirea lotului și dacă este sănătos va juca cu Franța. Cred că va fi apt, dar mai multe vom ști după ce ne vom întâlni cu el. Mi se pare un act de răzbunare ceea ce fac cei de la Chelsea și sper că există căi de a rezolva această situație. Adi a mai trecut prin momente grele și de fiecare dată a ieșit cu fruntea sus".

Analizând adversarul de sâmbătă, Răzvan Lucescu a spus că Franța este o echipă care își domină adversarul, chiar dacă bate chinuit. Tehnicianul a spus că meciul de sâmbătă este unul de mare orgoliu. Din punctul său de vedere, un rezultat pozitiv la Paris ar însemna enorm pentru România.

"Chiar dacă rezultatele Franței nu au entuziasmat, totuși echipele care au jucat contra lor au fost dominate.Oricine ar intra în locul lui Ribery, Franța ar juca la fel. Au un joc foarte bine pus la punct. E un meci de mare orgoliu, pentru noi ar însemna enorm un joc și un rezultat bun la Paris. Suntem o echipă nouă și putem crește doar prin jocuri bune și rezultate. Ca antrenor, nu pot vorbi despre cine este favorită", a declarat Răzvan Lucescu la o conferință de presă.

Publicat: 31 08. 2009, 12:56
Actualizat: 31 08. 2009, 14:17