Lucescu jr: „N-am nimic împotrivă să se retragă numărul 10”!** Vezi cum justifică prezența lui Florescu la națională!

Răzvan Lucescu spune că numărul 10 nu mai are o importanță așa
mare în fotbalul care se joacă în prezent. Selecționerul susține că
n-ar avea nimic împotriva retragerii acestui tricou de la echipa
națională, pentru că a fost purtat de Gică Hagi sau Nicolae
Dobrin.

„Noi ne-am apărat foarte bine cu Franța, în afara de
ocazia lui Benzem nu au avut situații concrete de poartă. După
pauză am intrat cu mai mult curaj, puțin ne-a lipsit să marcăm și
noi. Franța a avut doar cinci minute de foc. În rest, noi am
controlat, ei au controlat. Punctul nostru slab în prima repriză a
fost că nu am reușit să ținem mai mult controlul balonului. Dar
presa ne-a sărit în cap pentru că am îndrăznit să comentăm
arbitrajul.

Despre ce vorbim? Cine a creat acest subiect? Dacă se propune
retragerea tricoului cu numărul 10 de la națională pentru că a fost
purtat de Hagi sau Dobrin, foarte bine, îl retragem pentru că este
un tricou cu istorie. Dar astăzi se folosesc tricouri cu numere de
la 1 la 99. De ce îl folosesc pe Florescu? Este un jucător cu mare
disponibilitate la efort, aleargă stânga-dreapta, se dăruiește,
apare la finalizare. În cinci selecții a înscris un gol și a avut
mai multe ocazii de gol. Este un jucătir puternic și este important
să ai jucători puternici la mijlocul terenului. Are un simț tactic
bine dezvoltat și ajunge des la finalizare. „, a declarat
Răzvan Lucescu la Sport.ro

Publicat: 18 10. 2010, 19:40
Actualizat: 18 10. 2010, 19:50