Lucescu Jr: „Nu am fost special pentru Marica”
Ciprian Marica are Germania la picioare, după ce a marcat de
trei ori în ultimele două etape. Sâmbătă, atacantul șvabilor a
înscris golul decisiv al lui Stutgart în disputa de pe Allianz
Arena, contra lui Bayern, chiar sub ochii selecționerului. Răzvan a
rămas impresionat de evoluția atacantului român, dar nu s-a
întâlnit cu acesta față în față, după meci.
„Nu am putut să mă întâlnesc cu Ciprian. De această dată nu
am fost în Germania special pentru Marica. Pentru el am mers cu
alte ocazii; am vorbit însă la telefon, i-am spus cum am văzut
partida, evoluția lui… A rămas că mergem să mâncăm împreună a
doua zi, la amiază, dar antrenamentul lui s-a prelungit. N-am putut
pătrunde în zona vestiarelor, fiindcă am avut bilet la tribuna
întâi, și nu la zona VIP. Cu tichetul respectiv, nu am avut acces
în zonele importante de pe „Allianz Arena„, a spus Lucescu
Jr, în EVZ.
Ciprian Marica nu este singurul atacant din Vest care
impresionează. Daniel Niculae este titular meci de meci la Auxerre,
echipă care împarte prima poziție în Ligue I cu Montpellier și
Bordeaux (trupa lui Blanc are, însă, două meciuri mai puțin).
Selecționerul are numai cuvinte de laudă la adresa fostului
rapidist și explică de ce nu a mers în acest weekend să îl
urmărească și pe acesta.
„Îl știu pe Daniel Niculae. Este în formă, joacă bine.
Repet, drumul meu în Germania nu a reprezentat o acțiune oficială.
M-am dus la meci ca persoană privată, împreună cu un prieten. Este
saș și ține cu Bayern München. El m-a invitat la meci și a aranjat
inclusiv să pot vizita stadionul „Allianz Arena”. Am văzut sala de
conferințe, zona vestiarelor… N-am făcut nazuri că am primit
bilet la tribuna întâi. Nu era cazul. M-am simțit bine acolo, nu
m-a deranjat faptul că am văzut meciul din zona respectivă de
stadion.„