Lucescu, mulțumit de rezultatul de la Belfast: „E un punct extraordinar pentru calificare. Sunt convins că echipa va juca altceva la Euro”

Chiar dacă România nu a reușit să se impună cu Irlanda de Nord, la Belfast, Mircea Lucescu este de părere că remiza albă este un rezultat bun în perspectiva calificării. În urma rezultatului de 0-0, „tricolorii” rămân pe primul loc în grupă, urmând să se decidă calificarea în mod direct în meciul cu Ungaria.
 
„E un punct extraordinar pentru calificare, obținut cu o organizare bună defensivă, o disponibilitate a jucătorilor să acopere terenul. Nu putea fi un joc spectaculos, mă așteptam mai mult la jocul nostru de pase, dar am fost blocați și de pressing-ul irlandezilor. A fost o echipă care a jucat direct, iar echipa noastră a încercat să iasă din apărare jucând cu pase. Un meci echilibrat din toate punctele de vedere.
 
Și noi am avut situații, și ei au avut situații. Cred că a fost fault la atac la Lafferty, la cea mai mare ocazie a lor. Repet, e un rezultat care convine ambelor formații. Noi ne dorim mai mult pentru că avem altă cultură a fotbalului, cu pase multe, deschiderea adversarului. Sunt mulțumit că nu am cedat. Vedeți Grecia cum pierde cu Insulele Feroe.
 
Echipa nu e antrenată de mine, din punct de vedere al antrenorului, rezultatul este excelent. Irlanda de Nord e o echipă de mâna a doua, dar cu un potențial fizic excelent, care poate să compenseze prin asta. O echipă crește prin rezultate, important e să ne calificăm și sunt convins că echipa va juca cu totul altceva la Euro”, a declarat Mircea Lucescu la TVR.
 
Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu 14 puncte, după disputarea a șase etape din preliminariile Campionatului European din 2016.

România are patru victorii, scor 1-0 cu Grecia, 1-0 cu Finlanda, 2-0 cu Irlanda de Nord, 1-0 cu Insulele Feroe, și două remize, scor 1-1, cu Ungaria și 0-0 cu Irlanda de Nord.

Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 13 puncte, iar pe trei se află Ungaria, cu 11 puncte.

Insulele Feroe este pe locul patru, cu șase puncte, iar Finlanda ocupă locul cinci, cu 4 puncte.

Grecia a acumulat două puncte și este ultima în grupă.

Etapa a șaptea programează, la 4 septembrie, meciurile Grecia – Finlanda, Insulele Feroe – Irlanda de Nord și Ungaria – România.

Publicat: 14 06. 2015, 00:16
Actualizat: 14 06. 2015, 00:24