Lucescu: „Rezultatul cu Turcia va conta doar pentru prestigiul nostru”
Selecționerul Răzvan Lucescu a declarat, marți, într-o
conferință de presă susținută la Istanbul, că meciul amical cu
Turcia este un examen foarte serios pentru naționala României, dar
nu va influența echipa înaintea preliminariilor Campionatului
European din 2012, informează ajansspor.com.
„Turcia a reușit în ultimii 10 ani să se claseze pe locul
trei la Cupa Mondială și la Campionatul European. Vedem cu toții că
fotbalul turc a progresat, prin performanțele echipei naționale și
faptul că Galatasaray și Fenerbahce au jucat în sferturile de
finală ale Ligii Campionilor și Galatasaray a câștigat Cupa UEFA.
Suntem conștienți că vom întâlni o adversară dificilă. Pentru noi
va fi un examen foarte serios, acest amical cu Turcia. Însă
rezultatul cu Turcia nu ne va influența înainte de meciurile din
preliminariile Euro-2012. Dar este o partidă foarte importantă
pentru prestigiul și mândria noastră”, a spus
Lucescu.
Selecționerul a spus că tatăl său, Mircea Lucescu, are amintiri
frumoase legate de Turcia, țară în care a antrenat echipele
Galatasaray și Beșiktaș. „Tata a trăit experiențe frumoase
în Turcia. Sunt convins că mulți tehnicieni ar dori să antreneze în
Turcia. Turcii sunt pasionați de fotbal și este emoționant să
colaborezi cu astfel de persoane. Sunt convins că vom vedea această
pasiune, mâine, în tribune”, a precizat Lucescu.
Întrebat dacă ar vrea să semneze în viitor un angajament în Turcia,
Răzvan Lucescu a răspuns: „Nu vreau să vorbesc acum despre
scenarii, dar eu vin de fiecare dată cu plăcere în
Turcia”.
Lucescu a declarat că naționala Turciei nu s-a calificat la Cupa
Mondială din Africa de Sud deoarece nu s-a putut impune în
meciurile ce păreau ușoare. „A fost un accident. În ceea ce
privește fotbalul românesc, trece printr-o perioadă grea. Nu am
putut pune bazele necesare la momentul potrivit. Turcia a făcut
acest lucru acum 10-15 ani. Noi nu le-am putut asigura oportunități
și condiții tinerelor talente”, a adăugat el.
Răzvan Lucescu a precizat că grupa D a preliminariilor Euro-2012,
din care face parte România, este echilibrată. „Bosnia este
în creștere, are fotbaliști foarte valoroși. Franța a trecut
printr-o perioadă dificilă în această vară, dar este o echipă cu
multe opțiuni. Poate trimite în teren în orice moment jucători
valoroși”, a spus Lucescu.
Meciul amical Turcia – România este programat pe stadionul „Șukru
Saracoglu” din Istanbul, miercuri, de la ora 21.15.
Sursa: Mediafax