Lui Sepsi nu-i pasă:** „La Benfica era și mai rău”
Fundașul stânga de la Poli Timișoara recunoaște că primele două zile ale stagiului de pregătire din Antalya au fost solicitante, mai ales din cauza faptului că jucătorii au fost nevoiți să se trezească încă de la primele ore.
„Nu ne e ușor și nu cred că existe vreunul dintre băieți care să fie vesel când e trezit atât de devreme”, a explicat Laszlo Sepsi (foto), unul dintre jucătorii care au mai fost și în trecut la națională. Obiectivul său în acest cantonament este unul clar, să îl convingă pe Victor Pițurcă de faptul că el poate fi o soluție pentru postul de fundaș stânga, acolo unde evoluează și căpitanul Răzvan Raț: „Visul oricărui jucător este să fie titular la echipa națională și eu, la fel ca și ceilalți băieți, pentru asta muncesc. Vrem să aducem și fanii lângă echipă și asta o putem reuși doar cu o pregătire bună”.
Perioada din Portugalia, Sepsi bifând un sezon la Benfica, i-a prins bine jucătorului de la Timișoara: „Acolo am avut și patru antrenamente într-o zi, așa că sunt obișnuit cu acest lucru. Bine, acolo poate că ritmul era mai puțin intens”, a completat jucătorul.
Nu ne punem ceasurile să sune, ci ne trezesc oamenii din staff în fiecare dimineață. În afara timpului petrecut la antrenamente, nu avem prea mult timp pentru altceva
Laszlo Sepsi, fundaș România