Lumea a treia? Nu, urna a patra! Ne așteaptă o grupă infernală pentru CM 2014!
„Sunt meciuri amicale, nu contează așa de mult. Importante sunt
jocurile oficiale”, este scutul pe care‑l folosesc cei care caută
să minimalizeze eșecurile pe linie ale tricolorilor din 2010.
Lucrurile nu stau însă chiar așa. Meciurile amicale, ca și cele
oficiale, contează pentru clasamentul FIFA, cel care devine
important o dată la patru ani, atunci când stă la baza tragerii la
sorți a preliminariilor Cupei Mondiale. În funcție de această
ierarhie se stabilesc urnele valorice și se obțin, ca o consecință,
trasee mai ușoare sau mai dificile către turneul final. Ei bine,
dacă astăzi s-ar organiza tragerea la sorți pentru Cupa Mondială,
România ar avea o misiune aproape imposibilă, deoarece se află în
urna a patra (se iau în calcul doar echipele europene), alături de
naționale precum Scoția, Albania, Belarus, Finlanda și
Ungaria.
Preliminariile Euro
2012 trebuie să fie perfecte
Lucrurile sunt dramatice, dar pot fi îmbunătățite prin
criteriile care stau la baza alcătuirii acestui clasament.
Contorizarea rezultatelor care sunt luate în calcul a început în
noiembrie 2007 și se va încheia în noiembrie 2011. În total, sunt
patru perioade distincte, fiecare contribuind cu un anumit procent
la coeficientul final. Cea mai importantă este ultima „lungime”,
noiembrie 2010 – noiembrie 2011, care va puncta cât toate celelalte
la un loc. Pentru a urca, România are deci nevoie ca preliminariile
Euro 2012 să fie perfecte, iar amicalele pe care le mai are de
disputat să nu se mai încheie cu înfrângeri rușinoase.
Chivu a plecat, de
luni e în vacanță
Cristi Chivu a acuzat o ușoară întindere la pulpă și Răzvan Lucescu
a decis să nu-l mai folosească în meciul cu Honduras. Ca atare,
Chivu s-a odihnit în hotel ieri-dimineață, iar la ora 16:00 a
părăsit cantonamentul de la Faakersee, ajungând în România la ora
22:00. Luni, el va pleca împreună cu soția în Bahamas. „Nu sunt
grav accidentat, dar nici nu mai contează, gata, de azi sunt în
vacanță”, a spus Chivu, care a părăsit cantonamentul fără bagaj, cu
doar un laptop în brațe.
18 milioane de euro valorează Chivu, conform
agenției transfermarkt.de, mai mult decât toți titularii folosiți
de Macedonia în amicalul de miercuri. Tricolorii au fost învinși de
o echipă încropită, cu mulți jucători din Cipru